anchetaonline.ro

37 de accidente grave în minivacanța de Crăciun. 16 persoane și-au pierdut viața

de | 30.12.2025 08:56 | Eveniment, Județean, Național

Tragediile rutiere pe șoselele din România au continuat și în minivacanța de Crăciun. Nu mai puțin de 37 de accidente grave au avut loc, în urma cărora 16 persoane și-au pierdut viața. În loc să se bucure în liniște de sărbători, pentru mai multe familii din România Crăciunul a venit cu lacrimi. De asemenea, alte 31 de persoane au fost rănite grav.

Comparativ cu minivacanța de Crăciun de anul trecut, numărul accidentelor rutiere a scăzut cu peste 31%, al persoanelor decedate cu 20%, iar al celor rănite grav cu peste 26%.

Pentru a preveni astfel de situații, peste 1.300 de polițiști rutieri au acționat zilnic pe principalele drumuri naționale și autostrăzi, dar și în zonele cu aflux mare de oameni, precum centrele orașelor și locațiile unde au avut loc manifestări religioase.

Polițiștii au monitorizat în mod special traseele dintre stațiunile turistice și marile orașe, sectoarele de autostradă A1 și A3, precum și drumurile care duc spre punctele de trecere a frontierei.

În cadrul acțiunilor, polițiștii au aplicat 22.741 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 9,37 milioane de lei, au reținut 1.553 de permise de conducere și au retras 1.131 de certificate de înmatriculare.

Poliția Română recomandă șoferilor să conducă prudent, să adapteze viteza la condițiile meteo, să ia pauze regulate și să respecte regulile de circulație, pentru ca vacanța de sărbători să se încheie fără tragedii.

Cetățenilor care încă se află în vacanță, le recomandăm să nu uite de siguranța personală, pentru ca această perioadă să nu se încheie în mod nefericit, să respecte regulile de circulație și să își ia măsuri de protecție a bunurilor personale.

Respectarea indicațiilor polițiștilor și celorlalți reprezentanți ai autorităților nu este opțională și contribuie la siguranța tuturor.

Celor care în aceste zile revin acasă, le recomandăm să conducă prudent, cu viteză adaptată condițiilor meteo-rutiere și să ia periodic pauze de la condus.”, recomandă polițiștii rutieri

Sursă foto: botosaninews.ro

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

(VIDEO) Incendiu puternic în Buzoești! Hală cuprinsă de flăcări

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte:

Ultimele articole