390 de elemente de muniție din Primul Război Mondial, descoperite în Bascov

de | 27.07.2025 16:46 | Județean, Eveniment

Echipajul pirotehnic al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Argeș a intervenit în comuna Bascov, sat Prislopu Mic, pentru ridicarea, transportul și depozitarea, în vederea distrugerii, a unor elemente de muniție.

Autoritățile au fost alertate ieri de un bărbat în vârstă de 46 de ani. Acesta se afla într-o zonă împădurită de pe strada Aleea Constantinescu, iar la un moment dat, cu ajutorul unui detector de metale, a descoperit mai multe elemente de muniție.

Imediat după sesizare, echipe specializate ale ISU Argeș și polițiști pirotehnicieni din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș au intervenit la fața locului.

Pentru protejarea populației, inițial a fost dispusă evacuarea temporară a persoanelor din parcul „La Liane”, aflat în apropiere. După delimitarea perimetrului de siguranță, activitățile în parc au fost reluate, deoarece zona cu muniție se afla în afara perimetrului de excludere de 500 de metri.

În total, pe parcursul celor două zile de intervenție, au fost extrase nu mai puțin de 390 de bucăți de lovituri pentru aruncător exploziv, de calibrul 50 mm, provenite din Primul Război Mondial.

52eee8bd 058b 4411 bb16 89a9dc5c7d6d - 390 de elemente de muniție din Primul Război Mondial, descoperite în Bascov 496e7c56 e27c 4d06 ad5b 057a07f1a61e - 390 de elemente de muniție din Primul Război Mondial, descoperite în Bascov 3061dee3 4af9 46f2 9e71 044d2e0b3f04 - 390 de elemente de muniție din Primul Război Mondial, descoperite în Bascov d227afd2 9b9e 4cfa 9b94 6f4dd22ae039 - 390 de elemente de muniție din Primul Război Mondial, descoperite în Bascov eca90a9b 6f4f 421a 9708 3c0fb2ac0aaf - 390 de elemente de muniție din Primul Război Mondial, descoperite în Bascov

Reprezentanții ISU Argeș avertizează că aceste elemente sunt foarte periculoase. Așadar, în cazul în care descoperiți obiecte metalice care seamănă cu proiectile, grenade, bombe, cartușe sau altele asemănătoare:

  • Nu atingeți aceste elemente;
  • Nu le loviți sau mişcați din locul în care au fost găsite;
  • Nu încercați să le demontați componentele muniţiei sau să le depozitați în locuinţe, la locul de muncă ori în depozite de fier vechi;
  • Sunați ISU sau Poliţia prin numărul unic de urgenţă 112 pentru a interveni în vederea ridicării şi neutralizării acestor elemente.

Apelați numărul unic de urgenţă 112 pentru ca echipajele specializate să intervină în vederea ridicării şi neutralizării acestor elemente.

Sursă foto: ISU Argeș

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Argeșul, cuprins de flăcări! 9 incendii de vegetație astăzi

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte:

Ultimele articole