4 zile caniculare! Ce recomandări au medicii de la Spitalul Mioveni

de | 21.07.2022 10:44 | Județean, Lifestyle, Știri

Până pe data de 24 iulie se anunță zile toride, cu temperaturi ce pot ajunge la 40 de grade celsius, iar căldura va persista şi pe timpul nopţii. Pentru județul nostru s-a emis un cod galben generat de temperaturile extreme.
Vremea caniculară creează disconfort și chiar poate deveni periculoasă pentru sănătate, fiind frecvente afecțiuni precum insolația sau deshidratarea. Pentru a evita asemenea situații și vizite neplăcute la Urgențe, medicii de la Spitalul Orășenesc Mioveni vin cu sfaturi utile și la îndemâna tuturor, care ne pot scuti de probleme medicale.
Nu stați în soare, consumați doi litri de lichide (necarbogazoase și non-alcoolice) și evitați cafeaua, spun medicii, care atrag atenția că principalele categorii vizate care pot fi afectate de valul de căldură sunt persoanele vârstnice sau femeile însărcinate, dar și cele care suferă de diferite afecțiuni medicale precum cele respiratorii sau cardiace.
Important! Cei care suferă de diferite afecțiuni își vor continua tratamentul, conform indicațiilor medicului. Este foarte util ca în perioada caniculară să se consulte medicul curant, în vederea adaptării schemei terapeutice la condițiile existente!”, este mesajul transmis de către Spitalul Orășenesc Mioveni. 

Punct de hidratare pentru persoanele afectate de caniculă

Este necesar să evităm expunerea prelungită la soare în intervalul orar 11.00 – 18.00. De asemenea, este importantă și vestimentația, fiind recomandată purtarea de haine lejere din țesături naturale, în culori deschise, și protejarea cu pălării de soare. Pentru a veni în sprijinul celor afectați de caniculă, în incinta Spitalului Mioveni, pe Bdul Dacia, nr. 131A, a fost amenajat un punct de hidratare.
spital mioveni - 4 zile caniculare! Ce recomandări au medicii de la Spitalul Mioveni
<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/oana-bahrim/" target="_self">Oana Bahrim</a>

Articol scris de Oana Bahrim

Jurnalist cu 18 ani de experiență în presă cu peste 5000 de titluri publicate și cu implicare în numeroase proiecte media.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Dacia | Mioveni | Spitalul Mioveni

Ultimele articole