anchetaonline.ro

CAS Argeș anunță: 41 de medicamente noi pe lista de compensate de la 1 decembrie 2025

de | 27.11.2025 09:55 | Județean, Administrație, Politic

Casa Județeană de Sănătate Argeș anunță că de la 1 decembrie 2025, pacienții asigurați vor avea acces la 41 de medicamente noi introduse pe lista de compensate, o extindere semnificativă care acoperă afecțiuni neurologice, cardiovasculare, oncologice, autoimune, rare și pediatric-HIV. Măsura marchează un progres important în accesul la terapii moderne și reflectă creșterea bugetului alocat medicamentelor, care în 2025 depășește 26,2 miliarde de lei, cel mai mare nivel de până acum.

”Începând cu 1 decembrie 2025, lista medicamentelor compensate se extinde cu 41 de noi medicamente, oferind pacienților asigurați acces la terapii moderne și eficiente pentru o gamă largă de afecțiuni cronice și grave. Această măsură reprezintă un pas important în îmbunătățirea accesului la tratament și în consolidarea serviciilor de sănătate oferite pacienților din județul Argeș și din întreaga țară”, transmite Ionuț Gheorghe, director general al Casei Județene de Sănătate Argeș.

Noile medicamente introduse acoperă domenii cu impact major asupra calității vieții și prognosticului pacienților:

Neurologie

Sunt incluse terapii moderne pentru:

  • migrenă cronică,
  • scleroză multiplă,
  • miastenia gravis,
  • forme rare de epilepsie, precum sindromul Dravet (pentru pacienți peste 2 ani).

Oftalmologie

Tratament pentru afecțiuni oculare cronice:

  • degenerescență maculară,
  • edem macular diabetic.

Afecțiuni cardiovasculare și metabolice

Medicamente noi pentru:

  • hipercolesterolemie,
  • hipertensiune arterială.

Boli inflamatorii și autoimune

Terapie extinsă pentru pacienții cu:

  • boala Crohn,
  • colită ulcerativă,
  • artropatie psoriazică,
  • spondiloartrită axială,
  • dermatită atopică severă,
  • astm sever.

Oncologie

Molecule inovatoare și indicații lărgite pentru tratamentul cancerelor de:

  • prostată,
  • sân,
  • tiroidă,
  • leucemie,
  • mielom multiplu,
  • tract biliar,
  • melanom uveal.

Boli rare

Acces îmbunătățit la terapii pentru:

  • angioedem ereditar,
  • acondroplazie,
  • amiloidoză cu transtiretină,
  • trombocitopenii severe.

HIV

Terapii moderne pentru „tratamentul infecției cu HIV-1 la copii de la 3 luni și minimum 6 kg”, cu eficiență crescută și aderență mai bună.

Buget record pentru medicamente în 2025

Potrivit comunicatului primit de la CAS Argeș, bugetul pentru medicamente depășește în 2025 suma de 26,2 miliarde lei, adică peste o treime din bugetul CNAS:

  • +11% față de 2024,
  • +88% față de 2021.

”Această investiție majoră susține accesul pacienților la tratamente moderne, adaptate nevoilor actuale ale sistemului de sănătate”, mai punctează Ionuț Gheorghe, directorul general al Casei Județene de Sănătate Argeș.

Foto descriptiv. Sursă foto: FB Primăria Orașului Mioveni

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Un TIR a luat foc pe Autostrada A2! Trafic blocat

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte:

Ultimele articole