Alegerile Prezidenţiale 2025, turul 2: Au fost sesizate 76 de incidente electorale

de | 18.05.2025 09:21 | Național, Eveniment

Ministerul Afacerilor Interne a anunțat că, în contextul turului al doilea al alegerilor prezidențiale, au fost înregistrate 76 de sesizări privind posibile incidente electorale, majoritatea legate de continuarea propagandei electorale în afara cadrului legal.

Pe parcursul zilei de ieri și al nopții, structurile MAI au fost sesizate cu privire la 76 de posibile incidente, mai mult de jumătate dintre acestea fiind despre continuarea propagandei electorale”, a declarat Monica Dajbog, purtător de cuvânt al Ministerului.

Dintre sesizările primite, 30 nu intrau în competența MAI și au fost redirecționate către birourile electorale sau Autoritatea Electorală Permanentă. Nouă dintre sesizări nu s-au confirmat, iar alte șase sunt în curs de cercetare.

În patru situații, autoritățile au deschis dosare penale. În județul Ilfov, un membru al biroului electoral al unei secții de votare a reclamat că a fost amenințat de locțiitorul președintelui secției. În județul Brăila, polițiștii anchetează un bărbat care ar fi oferit băuturi alcoolice alegătorilor pentru a-i determina să voteze un anumit candidat. Acestuia i s-a întocmit dosar penal pentru coruperea alegătorilor.

Sursă foto: stirileprotv.ro/ descriptiv

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Austria a câștigat Eurovision 2025

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte:

Ultimele articole