Pe 9 septembrie, creștinii ortodocși aduc prinos de cinstire Sfinților Ioachim și Ana, părinții Maicii Domnului, modele de credință și răbdare în fața încercărilor vieții. Ei sunt simboluri ale speranței și ale împlinirii prin rugăciune, fiind ocrotitori ai familiei și ai celor care își doresc copii. O zi specială pentru sute de mii de români care poartă cu mândrie numele acestor sfinți.
La o zi după praznicul Nașterii Maicii Domnului, Biserica îi cinstește pe Sfinții Ioachim și Ana, părinții Fecioarei Maria.
Sfinții Ioachim și Ana sunt părinții Maicii Domnului. Sfântul Ioachim a fost din neamul regelui David. Sfânta Ana a fost fiica preotului Matan, care a avut trei fiice: Maria – care a născut-o pe Salomeea, Elisabeta – mama Sfântului Ioan Botezătorul și Ana – cea care a născut-o pe Fecioara Maria. Pentru că nu aveau copii și ajunseseră la vârsta bătrâneții, Ioachim și Ana erau adesea batjocoriți de oameni, fiind socotiți lipsiți de binecuvântarea lui Dumnezeu. Însă, tradiția spune că, în al cincizecilea an al căsătoriei lor, Marele Preot al Templului le-a respins jertfa în fața tuturor, numindu-i blestemați. Plini de durere, Ioachim și Ana s-au întors acasă și s-au retras pentru post și rugăciune, fiecare în alt loc: Ioachim a urcat pe munte, iar Ana a rămas în căminul lor. După mulți ani de așteptare și lacrimi, Arhanghelul Gavriil le-a adus vestea cea bună: Dumnezeu le va dărui o fiică, Maria, care va fi binecuvântată mai mult decât toate femeile. El le-a făcut cunoscut și faptul că pruncul ce se va naște va fi umplut de Duhul Sfânt încă din pântecele mamei și va fi un „Vas ales al lui Dumnezeu”, un slujitor al Său.
Prin credința, răbdarea și rugăciunea lor neîncetată, Dumnezeu le-a dăruit binecuvântarea de a fi părinții celei care avea să devină Născătoarea de Dumnezeu.
Ei sunt cinstiți ca ocrotitori ai familiei, ai mamelor și ai celor care își doresc copii, fiind pentru credincioși modele de viețuire sfântă și de nădejde în împlinirea voii divine.
În tradiția ortodoxă, persoanele care poartă numele de Ioachim și Ana, precum și derivatele acestuia (Anica, Anuța, Anișoara), își serbează onomastica astăzi, pe 9 septembrie, atunci când sunt prăznuiți Sfinții părinți. De asemenea, prenumele Ana și derivate mai mai pot fi sărbătorite și cu ocazia altor praznice dedicate Sfintei, precum: Adormirea Sfintei Ana (25 iulie): este sărbătoarea care amintește de trecerea la viața veșnică a mamei Maicii Domnului, Sfânta Ana. Zămislirea Sfintei Ana (9 decembrie): este sărbătoarea care amintește momentul conceperii Fecioarei Maria, un pas esențial în istoria mântuirii. În România, peste 560.000 de persoane poartă numele Ana, Ioachim sau derivatele acestora: Aneta, Anca, Ancuța, Anișoara, Anica, Anita, Anuța, Ani, Anamaria / Ana-Maria, Mariana, Anabela, Anania.
În popor, sărbătoarea Sfinților Ioachim și Ana este însoțită de mai multe tradiții și obiceiuri. Mulți credincioși se roagă în ziua de 9 septembrie pentru copii sănătoși și binecuvântați. Femeile care își doresc să devină mame aduc rugăciuni speciale către Sfinții Ioachim și Ana. În unele zone, oamenii duc la biserică colaci și fructe de toamnă spre binecuvântare.
Cu prilejul acestei sărbători, cei din administrația locală din Pitești transmit ”gânduri de sănătate, bucurii și împliniri tuturor celor care astăzi își serbează ziua onomastică.
La mulți ani, sub ocrotirea Sfinților Ioachim și Ana!”.
Foto: descriptiv. Sursă foto: FB Primăria Municipiului Pitești.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Inconștiență la trecerea la nivel cu calea ferată! A spulberat barierele