Echipa națională a României pleacă spre Bratislava fără selecționerul Mircea Lucescu, internat pentru investigații și monitorizare după un episod medical petrecut în cantonament. Starea sa este stabilă, însă medicii au decis să îl țină sub observație. Pentru meciul cu Slovacia, atribuțiile vor fi preluate de antrenorul secund Ionel Gane.
Vă reamintim că în timpul ședinței tehnice premergătoare ultimului antrenament înaintea plecării spre Slovacia, selecționerului Mircea Lucescu i s-a făcut rău. Primele măsuri de asistență au fost luate imediat de către staff-ul medical al echipei naționale, care i-a acordat primul ajutor la fața locului.
În urma apelului la serviciul de urgență 112, două echipaje SMURD s-au deplasat de urgență la baza de pregătire. Intervenția promptă a personalului medical a permis stabilizarea rapidă a tehnicianului.
Ulterior, reprezentanții echipei naționale au transmis într-un mesaj publicat pe pagina de Facebook că va face deplasarea la Bratislava în această seară fără Mircea Lucescu, deoarece acesta va rămâne internat la spitalul Universitar pentru monitorizare și tratament de specialitate. Atribuțiile pentru meciul cu Slovacia vor fi preluate de fostul internațional Ionel Gane, antrenorul secund al primei reprezentative.
Foto descriptiv. Sursă foto: Colaj Ancheta/ FB Echipa națională de fotbal a României
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
1 victorie istorică la Blackpool: România cucerește Grand Slam-ul WDSF











