Scene incredibile au avut loc în județul Iași, acolo unde o jandarmeriță a fost lovită cu pumnii și picioarele de o tânără în vârstă de 17 ani.
Adolescenta este acum arestată preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj, iar victima a avut nevoie de aproape două săptămâni de îngrijiri medicale.
Incidentul a avut loc pe data de 10 octombrie, când un echipaj de jandarmi a fost chemat într-un cartier din Iași pentru a calma un grup de tineri agitați care tulbura liniștea, relatează BZI.
În timp ce se afla în zona Cicoarei din municipiul Iaşi, respectiv în intersecţia străzilor Prof. Narcis Măcinoi şi Sofia Nădejde, o minoră în vârstă de 17 ani ar fi lovit-o în zona feţei şi a pieptului pe persoana vătămată de gen feminin, subofiţer de jandarmerie în cadrul I.J.J Iaşi, aflată în exercitarea atribuţiilor de serviciu. Cercetările au fost continuate de procurorul de caz, reţinându-se în esenţă, până la acest moment procesual, următoarele: La data de 10.10.2023, un echipaj de jandarmi din cadrul I.J.J Iaşi, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a oprit pe strada Prof. Narcis Măcinoi din mun. Iaşi, întrucât mai multe persoane manifestau o stare de agitaţie, tulburând ordinea şi liniştea publică.”, a transmis IPJ Iași
În glumă, minora a solicitat să fie dusă acasă de echipajul de jandarmi. Jandarmii au refuzat, iar tânăra a început să le adreseze injurii și insulte, continuând comportamentul agitat și jignitor chiar și atunci când i s-a cerut să se legitimeze.
Adolescenta a pretins că este însărcinată pentru a nu fi încătușată atunci când a fost urcată în mașina Jandarmeriei. În momentul în care jandarmerița a intrat în autospecială, minora a început să o atace cu pumnii și picioarele.
Întrucât inculpata minoră a continuat să manifeste o stare de agitație și un limbaj insultător la adresa organelor de ordine, jandarmii au condus-o la autospeciala tip dubă fără a o încătușa, întrucât minora a susținut că era însărcinată.
În momentul introducerii în autospecială şi în timp ce persoana vătămată jandarm a încercat să intre la rândul său în autovehicul, inculpata minoră i-ar fi aplicat o lovitură cu pumnul şi alta de picior în zona feţei, cauzându-i persoanei vătămate leziuni traumatice a căror gravitate a fost evaluată printr-un număr de 12-14 zile de îngrijiri medicale”, a declarat prim-procurorul Liviu Ionuț Păiuși din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași,
După incident, adolescenta a depus o contestație împotriva măsurii arestării preventive, însă, ieri, judecătorii din cadrul Tribunalului Iași au respins cererea, menținând soluția pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj.
foto descriptiv
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro