Polițiștii argeșeni anunță că vor fi la datorie pentru ca întreaga comunitate să se bucure de un sfârșit de an în siguranță. Astfel, IPJ Argeș va acţiona, zilnic, în sistem integrat, împreună cu celelalte instituţii ale statului cu atribuţii în asigurarea ordinii şi liniştii publice.
Aceștia precizează că scopul principal al activităților desfășurate va fi unul preventiv, însă, dacă situația o va impune, în urma analizei fiecărei situații în parte, vor fi luate măsurile legale care se impun.
Poliţiştii rutieri vor acţiona pe drumurile publice pentru prevenirea producerii unor accidente grave, folosind aparate de măsurare a vitezei, de stabilire a prezenței alcoolului în aerul expirat, precum și drugteste.
De asemenea, în această perioadă din an, polițiștii de la arme, explozivi și substanțe periculoase, împreună cu polițiștii celorlalte structuri, au intensificat acțiunile de prevenire și combatere a evenimentelor cauzate de folosirea ilegală a articolelor pirotehnice.
Se acordă o atenție sporită verificării modului de respectare a prevederilor legale privind comercializarea produselor alimentare, a celor specifice sărbătorilor de iarnă și a articolelor pirotehnice.
Poliţiştii specializați în investigarea criminalității economice au acţionat, împreună cu alte autorităţi ale statului, după caz, pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, verificarea legalităţii activităţilor desfăşurate de către unităţile de alimentaţie publică şi de cazare a turiştilor.
De asemenea, în scopul prevenirii producerii unor evenimente negative, poliţiştii vor intensifica verificările la societăţile comerciale, pentru a verifica modul în care se respectă prevederile legale privind paza obiectivelor şi sistemele de pază.
Recomandăm tuturor cetăţenilor să aibă în vedere măsurile minime de autoprotecţie, pentru a trece cu bine în noul an!
Dacă plecați cu mașina, interesați-vă despre condițiile meteo și alegeți corect ruta. Asigurați-vă că autoturismul funcționează în parametrii optimi, că aveți valabile asigurarea obligatorie (R.C.A.) și inspecția tehnică periodică (I.T.P.)!
Nu uitați că anvelopele de iarnă sunt obligatorii pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheață sau polei!Pe autostradă, păstrați o distanță suficientă față de autovehiculul din fața, schimbați banda de circulație doar după ce v-ați asigurat temeinic și ați semnalizat intenția. Sunt interzise: oprirea nejustificată și circulaţia pe banda de urgenţă!
Nu lăsați persoane necunoscute să intre în casa dumneavoastră, indiferent de pretextul folosit.
Asiguraţi-vă că încuiați locuinţa când plecaţi de acasă!Nu vă lăsaţi copiii nesupravegheaţi şi învățați-i să nu poarte cheia locuinţei la vedere!
Nu folosiţi obiecte pirotehnice decât în condiţiile şi în locurile permise de lege. Folosirea ilegală a acestora se sancționează și este periculoasă!
Cumpărați cadourile din surse sigure, de la firme sau magazine pe care le cunoașteți sau pe care le-ați mai folosit!
Nu furnizaţi datele personale persoanelor neautorizate!
Cu speranța unui sfârșit de an care să nu fie umbrit de evenimente nefericite, polițiștii argeșeni vă urează LA MULȚI ANI!
Foto descriptiv G4media
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro