O minoră din Sibiu, în vârstă de 11 ani din Sibiu a fost dată dispărută de polițiști, marţi seară, după ce a plecat, la sfârşitul săptămânii trecute, dintr-un motel din Craiova unde era cazată împreună cu familia sa.
Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj au precizat, conform Digi24, că marţi, la ora 19:05, poliţişti din cadrul Secţiei 1 Poliţie Craiova au fost sesizaţi de o femeie de 60 de ani, din comuna Brateiu, judeţul Sibiu, cu privire la faptul că, în cursul zilei de 6 ianuarie, nepoata sa Narcisa Anamaria Molfa, de 11 ani, din comuna Brateiu, judeţul Sibiu, a părăsit motelul unde era cazată împreună cu mai mulţi membri ai familiei. Aceasta nu a mai revenim.
Fata are o înălţime 1,60 metri, greutate 50 de kilograme, părul negru, lung, ochii albaştri.
Aceasta era îmbrăcată cu pantaloni de blugi de culoare albastră, pulover negru, vestă neagră cu glugă, la momentul plecării.
Persoanele care deţin informaţii utile cu privire la minora dispărută sunt rugate de poliţişti să apeleze numărul unic de urgenţă 112 sau să anunţe cea mai apropiată unitate de poliţie.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro