Estera Stămoiu, președinte OAMGMAMR Filiala Argeș: ”Avizarea exercitării profesiei de asistent medical este obligatorie”

de | 26.01.2024 09:41 | Județean, Lifestyle

În temeiul responsabilităților conferite de lege, OAMGMAMR, ca instituție cu atribuții în supravegherea și controlul exercitării profesiei de asistent medical, avizează anual practica profesională, verificând îndeplinirea de către fiecare asistent medical a cerințelor prevăzute de lege.

Deși această responsabilitate este derulată de organizația profesională anual, deși în exercițiul practicării profesiei este o activitate repetitivă, intrată în conștiința profesională  a asistenților medicali, există însă și cazuri izolate de întârziere, de neglijență sau de nesocotire a acestei obligații profesionale.

În acest context, OAMGMAMR filiala Argeș informează asistenții medicali care nu au depus/transmis încă documentele necesare eliberării avizului pentru autorizarea exercitării profesiei pentru anul 2024 că, potrivit normelor care reglementeză profesia de asistent medical, au această obligație profesională legală. Exercitarea profesiei fără îndeplinirea acestei obligații de legalitate poate atrage raspunderea disciplinară, dar și administrativă, putând contura chiar situații cu potențial juridic grav.

Conform prevederilor art.63 alin. 1. din OUG 144/2008 asistenții medicali răspund disciplinar pentru nerespectarea legislației din domeniul profesiei, iar această răspundere nu înlătură răspunderea civilă, penală sau administrativă a asistentului medical.

Obligaţia şi responsabilitatea solicitării şi a îndeplinirii cerinţelor legale necesare eliberării avizului anual aparţin membrilor filialei OAMGMAMR, care exercită într-o formă legală profesia de asistent medical generalist, de moaşă sau de asistent medical, după caz.

Totodată, precizăm faptul că, potrivit Hotărârii  nr. 25/2023 a Consiliului Național al OAMGMAMR, eliberarea avizului anual se va face cu valabilitate doar de la data solicitării și a îndeplinirii tuturor cerințelor legale. Această precizare este incidentă exclusiv în situația asistenților medicali care, deși exercită profesia, nu au depus în termenul prevăzut de lege, solicitările de avizare a exercitării profesiei pentru anul 2024.

Toate informațiile privind documentele necesare eliberării avizului anual sunt disponibile www.oammr-arges.ro, link-ul Informații utile.

Eliberarea avizului anual se realizează cu respectarea următoarelor prevederi:

  1. a) avizul anual se emite în termen de cel mult 30 de zile lucrătoare de la data înregistrării cererii, în urma verificării îndeplinirii condiţiilor prevăzute de procedură.
  2. b) în situaţia în care solicitantul nu îndeplineşte condiţiile de avizare, aceasta se comunică solicitantului, prin orice mijloc de comunicare, în termen de cel mult 30 de zile lucrătoare de la înregistrarea cererii, cu precizarea motivelor respingerii cererii;
  3. c) avizele sunt înregistrate în Registrul de evidenţă a avizelor anuale pentru autorizarea exercitării profesiei;
  4. d) avizele, în original, se eliberează personal solicitantului sau, după caz: persoanei împuternicite de către acesta, reprezentantului desemnat de către unitatea angajatoare sau reprezentantului desemnat de către conducerea filialei OAMGMAMR, pe bază de semnătură în Registrul de evidenţă a avizelor anuale pentru autorizarea exercitării profesiei;
  5. e) o copie scanată a avizului anual se poate transmite, la cerere, şi la adresa de e-mail indicată de solicitant.

Estera Stamoiu

În legătură cu acest subiect, Estera Stămoiu, președinte al OAMGMAMR filiala Argeș, ne-a declarat:

Organizația profesională a avizat pentru anul 2024 exercitarea profesie pentru un număr de aproximativ 5000 de asistenți medicali, care exercită profesia în județul Argeș, într-una din formele legale, ca salariat, independent sau voluntar. Din evidențele noastre reiese fără tăgadă faptul că, încă mai sunt asistenți medicali care nu au solicitat emiterea avizului pentru anul în curs. Le adresez rugămintea să procedeze de îndată la transmiterea documentelor pentru avizarea exercitării profesiei, în vederea îndeplinirii obligației de legalitate. Este necesar să evite expunerea la situații dificile de antrenare a răspunderii, care îi revine în primul rând asistentului medical, dar și  angajatorului, în relațiile contractuale, ca furnizor de servicii medicale.

 

 

A fost un volum de muncă important, având în vedere faptul că am eliberat totodată și peste 5000 de adeverințe pentru confecționarea parafelor profesionale, dar ca organizație ne-am îndeplinit eficient și responsabil atribuțiile legale, ceea ce mă motivează să mulțumesc întregii echipe a Ordinulului Asistenților Argeș, salariați și consilieri, pentru mobilizarea și implicarea exemplară  și, nu în ultimul rând, mulțumesc asistenților medicali, pentru care și alături de care am reușit să derulăm această activitate. Este bine să reamintim că avizarea profesiei nu este doar un simplu act administrativ, ci este o modalitate prin care se garantează legalitatea exercitării profesiei, asigurarea pentru riscuri ce decurg din exercitarea profesiei și dovada perfecționării continue, fiind două din condițiile cerute de legiuitor asistenților medicali, an de an, pentru a putea profesa.”

 

 

 


Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Nou val de ninsori în România! Cod Galben în Argeș!

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/dana-andrei/" target="_self">Dana Andrei</a>

Articol scris de Dana Andrei

Editor și autor de content media, cu experiență în presa online, PR și în promovare social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Comunicare.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Estera Stămoiu

Ultimele articole