Înfiinţată în 1994 de omul de afaceri Constantin Ene, Construct Eci Company este o societate specializată în lucrări de construcţii care, deşi nu s-a bătut de la egal la egal cu marii jucători de pe piaţa argeşeană de profil, a reuşit să reziste, iată, vreme de trei decenii. În ultima perioadă relaţiile de afaceri cu partenerii publici s-au deteriorat, existând beneficiari care contestă calitatea lucrărilor executate de Construct Eci Company. Firma a ajuns să se războiască în instanţă cu două din cele mai importante instituţii publice din judeţ – Primăria Piteşti, prin Serviciul Public de Exploatare a Patrimoniului, şi Consiliul Judeţean, prin DGASPC Argeş.
Dezastrul de pe „San Siro”
O investiţie a municipalităţii care a vizat amenajarea unui teren de sport din cartierul piteştean Ceair s-a transformat într-un veritabil dezastru. În 2019, locuitorii din acest cartier – în special copiii şi tinerii – abia aşteptau să vadă minunea de pe San Siro, aşa cum de zeci de ani este cunoscut terenul de lângă Şcoala „Marin Preda” (fosta Şcoală Nr. 10). Firma care a semnat contractul cu SPEP Piteşti pentru suma de 725.000 lei (fără TVA) a fost Construct Eci Company, terenul fiind finalizat abia doi ani mai târziu.
Primele nemulţumiri ale autorităţilor locale au apărut înainte ca investiţia să fie dată în folosinţă, în vara anului 2021 primarul Cristian Gentea prezentând într-o şedinţă publică imagini de pe terenul de sport despre care constructorul spunea că era finalizat, dar care nu arăta deloc ca şi cum ar fi o lucrare complet realizată. La solicitarea municipalităţii, problemele semnalate au fost remediate, iar în septembrie 2021 terenul a fost deschis publicului.
După niciun an de la inaugurare, însă, după o iarnă şi o primăvară, terenul de pe San Siro arăta jalnic, aproape toată vopseaua de pe suprafaţa de joc dispărând, iar în următorul an au început să apară gropi în tartanul turnat. Primăria a cerut în mod repetat remedierea problemelor apărute în perioada de garanţie şi chiar a obţinut promisiunea constructorului că acest lucru se va întâmpla:
Au invocat drept motiv pentru deteriorarea suprafeţei faptul că tinerii au intrat pe teren cu crampoane. Dar ce voiau, să intre desculţi? E teren de sport. Acum dau vina pe alţii, dar nu vorbesc că au folosit un material mai subţire decât trebuia. Ne-au promis că până la sfârşitul perioadei de garanţie intervin, nu au mai vrut şi i-am dat în judecată, prin SPEP.” – ne-a declarat primarul Cristian Gentea.
Într-adevăr, spre sfârşitul anului trecut, Serviciul Public de Exploatare a Patrimoniului Piteşti a dat în judecată firma Construct Eci Company SRL, în cadrul litigiului privind achiziţia publică a lucrărilor la terenul de sport de pe strada Florilor solicitând executarea unor lucrări de remediere/refacere pe cheltuiala executantului. În dosarul aflat pe rolul Tribunalului Argeş, secţia de Contencios administrativ şi fiscal, la sfârşitul lunii februarie s-a consumat primul termen, în cadrul căruia Construct Eci a solicitat chemarea în garanţie a firmei care a realizat ca şi subcontractant suprafaţa de joc a terenului, respectiv Solexpert Company SRL din Prahova. Următorul termen în procesul dintre municipalitate şi firma lui Constantin Ene este programat săptămâna viitoare.
Omul de afaceri Constantin Ene: „Primăria nu a asigurat paza terenului din Ceair. Acolo a fost sat fără câini!
Am refuzat să refac lucrările în garanţie deoarece nu terenul a fost exploatat corect, aşa cum au fost informaţi prin cartea construcţiei. Când am predat lucrarea şi cartea construcţiei li s-a spus că pe acel teren nu se intră cu biciclete, cu adidaşi cu crampoane, cu trotinete, cu cărucioare, cu pantofi cu toc, cu băuturi alcoolice, cu ţigări şi – cel mai important, pentru care s-a amplasat şi o gheretă acolo – prin contract li s-a cerut pază. Pe care nu au asigurat-o nicio zi!
Noi am lucrat acolo cu una din top 3 firme care fac astfel de lucrări. Acolo a fost un sat fără câini unde totul a fost devastat. Noi în primele luni am încercat să facem nişte retuşuri, rugându-i în continuare să pună pază pentru că exploatarea nu este corespunzătoare. În timp ce noi efectuam acele reparaţii, neavând pază, a fost tăiată noaptea plasa gardului şi s-a intrat pe teren.
Între timp, pentru eventualitatea în care SPEP nu câştigă procesul, primarul Cristian Gentea a găsit şi o soluţie pentru a remedia situaţia de pe San Siro: astfel, gazonul sintetic de pe unul dintre terenurile de sport dezafectate aflate lângă Stadionul „Nicolae Dobrin”, unde urmează să se ridice un nou stadion, ar putea fi relocat pe San Siro, după ce angajaţii SPEP au reuşit să „recolteze” şi să conserve sub formă de rulouri suprafaţa de joc ce abia fusese schimbată. Deocamdată, însă, municipalitatea nu poate executa asemenea lucrări câtă vreme există un litigiu cu privire la investiţia finanţată din banii primăriei.
Primăria Piteşti a avut în ultimii ani şi alte două contracte cu aceeaşi firmă: amenajarea staţiei de autobuz de pe Gheorghe Doja, de la capăt de linie, şi realizarea punctelor de transfer de la Bowling, în cadrul aceluiaşi proiect integrat de transport:
„În maxim 10 zile trebuie să recepţionăm lucrarea de pe Gheorghe Doja. Am mai lucrat cu ei la staţiile de transfer de la Bowling, nu prea ne-a plăcut cum a ieşit, până la urmă au schimbat cum am cerut noi, dar foarte greu.” – a mai spus primarul Cristian Gentea.
Construct Eci are trei contracte şi un proces cu DGASPC
Construct Eci Company a semnat în ultimii ani nu mai puţin de trei contracte cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Argeş, pentru realizarea complexelor de servicii sociale de la Costeşti, Câmpulung şi Rucăr.
Dovadă că lucrurile nu stau deloc pe roze nici pe această direcţie o reprezintă un alt litigiu, de această dată iniţiat de Construct Eci Company şi firmele cu care s-a asociat în realizarea proiectului „Complex de Servicii Sociale, Comuna Rucar, jud. Arges”, în valoare de 3,25 milioane lei. În cadrul acestui proiect, DGASPC a reziliat contractul, Construct Eci, Zeus SA şi Lica &Co SRL cerând în instanţă anularea acestui document.
Recent, instanţa de fond a dat câştig de cauză celor trei firme: „Admite acţiunea. Anulează Documentul constatator nr. 22651/16.06.2023 şi Notificarea nr. 35437/17.10.2022, de reziliere a Contractului de lucrări nr. 15337/175/2021. Obligă pe pârâtă să radieze din SEAP menţiunea privind neîndeplinirea corespunzătoare a obligaţiilor contractuale” – se arată în decizia instanţei care însă nu este definitivă, ea putând încă să fie atacată cu recurs de juriştii instituţiei publice.
„Acolo s-a reziliat contractul pentru că nu au acceptat soluţia proiectantului. Proiectantul a precizat că, dacă vor să facă acel proiect, mai trebuie executate nişte lucrări suplimentare pentru că era într-o vale inundabilă. Nu au acceptat, iar proiectantul a refuzat să semneze mai departe.” – îşi spune propria versiune omul de afaceri Constantin Ene.
În condiţiile în care voci din administraţia judeţeană se declară – deocamdată neoficial – de asemenea nemulţumite de colaborarea cu această firmă, este posibil ca războiul dintre firma argeşeană Construct Eci şi autorităţile publice să fie departe de final.
Citiţi, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Pendiuc, Văsîi şi Scarlat au pierdut definitiv şi ultima cale de atac în procesul „Publitrans”