Administrația locală din comuna Priboieni, coordonată de primarul Sorin Lupu, sprijină viața culturală din localitate. În Priboieni, două lăcașuri de cult au fost reabilitate, lucrările fiind realizate și printr-o contribuție din bugetul local.
La Biserica de Jos, aflată lângă Primărie, au fost reparații complexe, inclusiv acoperișul și montare tablă de titan. Lăcașul de cult a fost reabilitat și în interior, printr-o pictură nouă. Lucrările au durat aproximativ 8 ani, iar din partea Primăriei și a Consiliului Local a fost acordat sprijin financiar, de la an la an, până la finalizarea lucrărilor. De asemenea, o contribuție au avut și enoriașii, dar și sponsorii.
Anul trecut au început și lucrările la Biserica de Sus, din Paraschivești, urmând să fie finalizate, cel mai probabil, în cursul acestui an. Proiectul presupune înlocuire asterială și tablă pe acoperiș, reparații exterior și zugrăvit, reabilitare turle. Administrația locală contribuie și în acest caz pentru realizarea proiectului, fiind primite sponsorizări și de la Guvernul României, și fiind așteptată o finanțare și de la bugetul Consiliului Județean Argeș.
Mulțumesc pentru sprijin Guvernului României și conducerii Consiliului Județean Argeș. La Biserica de Sus ne dorim să finalizăm anul acesta. Reparațiile la exterior sunt deja finalizate, urmează lucrările la temelie. Proiectul se apropie de final, îmi doresc ca în maximum 2 luni să terminăm, a declarat pentru publicația Ancheta primarul Sorin Lupu.
Citiți de asemenea, pe anchetaonline.ro
Proiecte în derulare pentru dezvoltarea infrastructurii și a educației în comuna Priboieni