A murit Ilie Șerbănescu. Celebrul economist avea 81 de ani

de | 08.04.2024 11:23 | Economic, Eveniment, Importante, Național

Este doliu în România după ce Ilie Șerbănescu, cunoscutul analist economic și fost ministru al reformei din guvernul Victor Ciorbea, a încetat din viață.

Anunțul trist a fost făcut de soția sa, Cristina, pe pagina de Facebook.

Cu Sfânta Împărtășanie, pe care a primit-o chiar ieri, Ilie a plecat de lângă noi. Dumnezeu să-l ierte!”, este mesajul transmis, luni dimineață de soția sa, Cristina, potrivit realitatea.net.

Ilie Șerbănescu avea 81 de ani, iar moartea sa a fost deplânsă inclusiv de prim-ministrul Marcel Ciolacu.

Ilie Șerbănescu a fost unul dintre cei mai apreciați și valoroși economiști români, un adevărat om de stat, un om cu o viziune, care și-a dorit întotdeauna ceea ce a fost mai bine pentru țară.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, este mesajul transmis pe Facebook 

Când va fi înmormântat Ilie Șerbănescu?

George Simion, liderul AUR, a publicat și el un mesaj pe rețelele de socializare cu privire la decesul acestuia.

El spune că, de azi, România este mai săracă din cauza trecerii în neființă a economistului și că acesta va fi înmormântat miercuri la biserica Cașin.

România e de azi mai săracă. Un patriot, economistul Ilie Șerbănescu, s-a dus la Cer azi dimineață. Ieri primise Sfânta Împărtășanie.

Miercuri va avea loc slujba de înmormântarea la biserica Cașin.
Drum lin printre stele, maestre! Dumnezeu să vă odihnească în pace la dreapta Sa!”, spune, pe Facebook, George Simion.

Ilie Șerbănescu s-a născut pe 20 iulie 1942 la București. Absolvent al Academiei de Studii Economice din București, el a devenit doctor în economie în 1976, iar lucrarea sa ”Corporațiile transnaționale” a fost unică în literatura românească de specialitate timp de 13 ani, până la Revoluția din 1989.

De-a lungul vieții, el a scris multe lucrări importante pentru literatura de specialitate de la noi, printre care ”Reforma economică în România: jumătăţile de măsură dublează costurile sociale” (1994), ”România sub tirania cifrelor mici” (2002, Universitatea din Columbia), “România, o colonie la periferia Europei“, 2016, și ”Colonialismul actual și colonia sa România”, 2018.

Foto Facebook Marcel Ciolacu

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: București | George Simion | Ilie Șerbănescu | Marcel Ciolacu