Consiliul Concurenţei a dat undă verde preluării colosului DRIM Daniel de către polonezii de la Zabka

de | 16.04.2024 07:30 | Din ediția tipărită, Economic, Importante

▼ Familia Trandafir a trecut şi de ultimul hop: Consiliul Concurenţei a dat undă verde preluării colosului DRIM Daniel de către polonezii de la Zabka

Una dintre cele mai mari companii fondate şi dezvoltate în judeţul Argeş are, începând din acest an, acţionariat româno-polonez. DRIM Daniel Distribuţie FMCG SRL, parte a businessului creat de respectatul om de afaceri Daniel Trandafir, face obiectul uneia dintre cele mai importante tranzacţii de pe piaţa de retail.

Săptămâna trecută, Consiliul Concurenței a autorizat tranzacția prin care Radu Trandafir – fiul omului de afaceri Daniel Trandafir, care de câţiva ani preluase treptat mare parte dintre atribuţiile manageriale de la tatăl său -, Marcela Trandafir, Ioana Ionițescu și Żabka Polska sp. z o.o. intenționează să preia DRIM Daniel Distribuție FMCG SRL și Retail Co.

Potrivit comunicatului transmis de către Consiliul Concurenţei, în urma operațiunii, „Żabka Polska sp. z o.o. va prelua un pachet de părți sociale al DRIM Daniel Distribuție FMCG SRL, prin intermediul Castle Romanian Holdco SRL (care a devenit Froo Romania Holding SRL), companie constituită pentru această operațiune. Anterior operațiunii, DRIM FMCG era deținută de Radu Trandafir, Marcela Trandafir și Ioana Ionițescu. În același timp, Radu Trandafir, Marcela Trandafir și Ioana Ionițescu și Żabka Polska sp. z o.o. vor înființa o nouă companie, Retail Co, prin intermediul căreia vor desfășura activități pe piața bunurilor de larg consum.”

Zabka – un colos din retail cu o reţea de 4500 de magazine 

Zabka magazin din Polonia, Varşovia

Magazin Zabka din Polonia (Foto: Wikipedia.org)

Zabka este activă în sectorul de comerț cu amănuntul al bunurilor de larg consum, gestionând o reţea uriaşă de magazine de proximitate, cu peste 10.000 de unităţi şi afaceri de 3,4 miliarde euro anual. Pentru a vă face o idee despre cât de mare este acest business, este suficient să ne gândim că cele mai mari zece reţele de magazine de proximitate din România numără toate la un loc doar 4.500 de unităţi.

Zabka a fost înfiinţată în 1998 de un polonez, însă în 2007  businessul a fost preluat de fondul Penta Investments, care în România deține lanţul de farmacii Dr. Max, iar ulterior a făcut obiectul mai multor preluări, în prezent fiind deţinut de către fondul de investiţii CVC Capital Partners.

DRIM Daniel Distribuţie FMCG – liderul incontestabil între distribuitorii din Argeş

drim daniel

La rândul ei, DRIM Daniel Distribuţie FMCG este una dintre cele mai importante companii de distribuție angro a bunurilor de larg consum din România şi, cu siguranţă, cea mai mare din Argeş, care distribuie produsele furnizorilor săi, precum și produsele marcă proprie în 20 de județe din România, inclusiv în București. DRIM FMCG distribuie către comercianții cu amănuntul, către alți angrosiști și acoperă necesarul pentru benzinării, la nivel național. În 2022, compania argeşeană a înregistrat afaceri de peste 516 milioane lei, un profit net de 16,5 milioane lei, fiind totodată şi unul dintre angajatorii importanţi din judeţ, cu aproape 700 de salariaţi.

În urma analizei, Consiliul Concurenței a constatat că tranzacția nu ridică obstacole semnificative în calea concurenței de pe piața românească și că nu există îndoieli serioase privind compatibilitatea sa cu un mediu concurențial normal.

Citiţi, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Două firme primesc cele mai mari despăgubiri de pe tronsonul 3 al autostrăzii Piteşti-Sibiu

 

 

 

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/nadia-ciochina/" target="_self">Nadia Ciochina</a>

Articol scris de Nadia Ciochina

Jurnalist de investigații și editor, cu 19 experiență în presă, autor și coordonator pentru numeroase proiecte media.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: București | Daniel Trandafir | DRIM Daniel | Polonia | Radu Trandafir | Sibiu | Zabka