Traficul a fost blocat, în această dimineață, pe DN 7 Râmnicu Vâlcea – Sibiu, după ce două camioane s-au ciocnit frontal.
Potrivit antena3.ro, accidentul a avut loc în localitatea Câineni, iar unul dintre autotrenuri era condus de un bărbat de 46 de ani, din județul Alba și celălalt de un bărbat de 47 de ani, din județul Argeș.
La fața locului s-au deplasat de urgență pompierii, dar și echipaje medicale. De asemenea, la locul accidentului au fost prezenți și oamenii legii, pentru cercetări.
Din fericire, evenimentul rutier s-a soldat doar cu pagube materiale.
Cei doi șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, însă niciunul dintre ei nu consumase alcool.
Pe durata cercetărilor, traficul pe Valea Oltului a fost complet blocat, formându-se cozi kilometrice pe ambele sensuri de mers.
Sursă foto: Facebook Info Trafic 24
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro