Un nou cutremur a avut loc în țara noastră.
Potrivit Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, acesta s-a produs la ora 19:07:33 (ora locală a României), în zona seismică Vrancea, județul Buzău, având magnitudinea de 3.1 pe scara Richter.
Mişcarea tectonică a avut loc la o adâncime de 145 de kilometri, în apropierea mai multor orașe: la 58km vest de Focșani, 58km dus-est de Sfântu-Gheorghe, 60km NV de Buzău, 65km E de Brașov, 81km NE de Ploiești.
Din fericire, seismul nu a produs victime sau pagube. De la începutul lunii iunie, în România s-au înregistrat șapte cutremure, cu magnitudini cuprinse între 2.2 şi 3,4.
Recomandări transmise de ISU Argeș în caz de cutremur
- fixați mobilierul care se poate deplasa în timpul unei mișcări seismice de un perete sau alte elemente de construcție solide;
- amplasați obiectele grele care vă pot răni în partea de jos a încăperilor;
- stabiliți cu membrii familiei un plan de protecție în caz de cutremur;
- asigurați-vă o minimă rezervă de urgență, formată din apă, alimente neperisabile, lanternă, aparat radio portabil, acumulatori și medicamente de bază.
- Dacă vă aflați între o clădire, în spații comerciale, și se declanșează un cutremur, păstrați-vă calmul.
- Protejați-vă sub o grindă sau lângă un perete interior de rezistență.
- Îndepărtați-vă de ferestre, rafturi cu mărfuri, pereți exteriori sau alte obiecte care pot vătăma.
- Nu ieșiți și nu fugiți pe scări, evacuarea din clădire se realizează coordonat după terminarea cutremurului și verificarea căilor de evacuare.
Foto Antena 1
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Medicamentul care nu se va mai găsi în nicio farmacie din România