Alertă DNSC pentru utilizatorii de Android

de | 04.07.2024 19:23 | Lifestyle, Național

Directoratul Național pentru Securitate Cibernetică (DNSC) a emis o nouă  alertă în România. Hackerii au descoperit o modalitate prin care pot controla telefoanele de la distanță.

Potrivit DNSC, a fost identificat un nou tip de malware conceput pentru sistemele Android. Sub denumirea de Rafel Remote Access Tool (RAT), acesta conferă atacatorilor capacitatea de a gestiona dispozitivele infectate de la distanță, fără ca proprietarii acestora să știe.

Rafel RAT reprezintă o amenințare cibernetică majoră, ce poate fi folosită pentru spionaj și atacuri ransomware sofisticate.

Inițial, Rafel RAT putea obține acces la date de pe dispozitivele Android infectate, precum mesaje SMS, jurnale de apeluri, contacte, parole stocate, locații și fișiere media. Ulterior, a fost adaptat ulterior pentru a efectua atacuri de tip ransomware, criptând fișierele utilizatorilor și cerând răscumpărări pentru deblocarea acestora.

Majoritatea victimelor acestor atacuri au utilizat telefoane Samsung, Xiaomi, Vivo și Huawei, iar 87,5% dintre dispozitivele utilizate aveau un sistem de operare Android depășit ce nu mai beneficia de actualizări de securitate.

Ultima campanie, desfășurată în 2024, a avut ca ținte entități de rang înalt, pe o arie geografică foarte largă, ce cuprinde Australia, China, Franța, Germania, Italia, Pakistan, România, și SUA”, transmit reprezentanții DNSC

Experții DNSC au identificat mai multe metode de distribuție (vectori de atac) ale aplicației:

  • E-mailuri de tip phishing: Infractorii cibernetici folosesc adesea e-mailuri atent concepute care par a fi din surse legitime, conținând link-uri sau atașamente care, atunci când sunt accesate, duc la instalarea Rafel RAT.
  • Site-uri web malițioase: Utilizatorii pot fi înșelați să viziteze site-uri web compromise sau false care exploatează vulnerabilități în sistemul Android sau folosesc tehnici de inginerie socială pentru a convinge utilizatorii să descarce malware-ul.
  • Aplicații false: Rafel RAT este frecvent deghizat ca aplicație legitimă, precum actualizări de sistem, jocuri populare sau aplicații utilitare. Acestea sunt distribuite prin magazine de aplicații neoficiale sau link-uri de descărcare directă.
  • SMS și conturi de social media: Atacatorii pot folosi mesaje text sau platforme de social media pentru a răspândi link-uri către aplicații sau site-uri web infectate.

Ce poate face aplicația

Odată ce aplicația malițioasă este descărcată, aceasta solicită un set extins de permisiuni de la utilizator, precum acces la contacte, SMS-uri, jurnale de apeluri, cameră, microfon, stocare și date de localizare.

Capacitățile și funcționalitatea aplicației au un grad mare de complexitate:

  • Furt de date: Rafel RAT poate accesa și extrage o gamă largă de date sensibile, cum ar fi: contacte, mesaje SMS (inclusiv coduri 2FA), jurnale de apeluri, istoricul de navigare, parole stocate, informații financiare.
  • Înregistrare audio și video: Malware-ul poate activa silențios microfonul și camera dispozitivului pentru a înregistra acțiunile și împrejurimile utilizatorului.
  • Capturi de ecran: Poate face capturi de ecran ale dispozitivului, putând extrage informații sensibile precum datele de autentificare (utilizator, parole, PIN-uri).
  • Acces la fișiere: Rafel RAT poate naviga și descărca fișiere stocate pe dispozitiv, inclusiv fotografii, documente și copii de siguranță.
  • Urmărire GPS: Malware-ul poate monitoriza și raporta locația dispozitivului în timp real.
  • Control de la distanță: Atacatorii pot folosi Rafel RAT pentru a executa comenzi pe dispozitivul infectat, prin instalarea unor module suplimentare ale malware-ului sau prin desfășurarea unor acțiuni neautorizate.
  • Keylogging: Poate înregistra tastele apăsate, capturând parole și alte date sensibile.
  • Manipularea aplicațiilor: Rafel RAT poate lansa aplicații, modifica setările aplicațiilor și chiar dezinstala software-ul de securitate.
  • Compatibilitate extinsă: Suport pentru versiuni Android de la v5 la v13, acoperind o gamă largă de dispozitive vulnerabile.
  • Evitarea detectării: Evită detecția de către PlayProtect și alte soluții de securitate pentru dispozitivele mobile.

Pentru a evita infectarea cu această aplicație:, DNSC recomandă atenție la verificarea e-mailurilor, mai ales la cele cu fișiere atașate sau linkuri suspecte, descărcarea aplicațiilor doar din surse de încredere,  analiza cu atenția a permisiunilor solicitate de aplicații.

Foto descriptiv

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

O studentă din București și-a dat părinții în judecată. Care e motivul pentru care a recurs la acest gest

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: China | Germania | Italia | Pakistan