138 de incendii de vegetație în ultime 24 de ore. Peste 800 de hectare de teren mistuite de flăcări

de | 12.07.2024 12:21 | Eveniment, Național

În cursul zilei de ieri, multe zone din țară au fost afectate de incendiile de vegetație care au devastat sute de hectare de teren. Această situație alarmantă nu numai că a pus în pericol viețile și bunurile oamenilor, dar are și un impact negativ asupra mediului înconjurător.

Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), în ultimele 24 de ore, pompierii au acționat pentru stingerea a 195 de incendii înregistrate pe întreg teritoriul țării. Din totalul acestora, 138 de intervenții au fost înregistrate la arderi de vegetație, fiind afectată o suprafață de peste 800 ha de teren.

Șase incendii de vegetație în Argeș

Din cele 138 de incendii de vegetație, șase s-au produs pe teritoriul județului Argeș, în urma cărora a fost distrusă o suprafață de teren de peste 2.700 mp. Au mai ars și în jur de 1.100 kg deșeuri menajere și circa 23 m de gard din lemn.

Aceste arderi necontrolate s-au produs astfel:

  •  în comuna Bascov, satul Florea, unde au ars vegetația uscată și mărăcinișul pe o suprafață de teren de aproximativ 1.500 mp și în jur de 500 kg plante furajere;
  •  în comuna Suseni, unde flăcările au afectat aproximativ 100 mp de vegetație uscată, în jur de 100 kg de deșeuri menajere, circa 20 m de gard din lemn și au fost afectați patru copaci;
  •  în comuna Rociu, strada Principală, unde a fost distrusă vegetația de pe o suprafață de teren de aproximativ 400 mp;
  • în comuna Rociu, strada Gliganu de Sus, unde au ars vegetația uscată și mărăcinișul de pe o suprafață de teren de aproximativ 80 mp;
  • comuna Căldăraru, satul Burdea, unde flăcările au distrus aproximativ 300 mp vegetație uscată și mărăciniș și în jur de 3 m de gard din lemn. La misiunea de stingere a participat și personal al Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență ( SVSU) al localității;
  • orașul Ștefănești, strada Cimitirului, unde au ars vegetația uscată și mărăcinișul pe o suprafață de aproximativ 400 mp, precum și aproximativ 500 kg de deșeuri menajere.

Reprezentanții IGSU mai transmit că 1.428 de persoane au primit ieri ajutorul echipajelor SMURD.

Tot ieri, echipajele operative au gestionat și alte 255 de situații ce puteau pune în pericol viețile și bunurile semenilor, precum și siguranța animalelor.

Totodată, pentru protecția populației, în cursul zilei de ieri, au fost transmise 17 mesaje de avertizare prin intermediul sistemului RO-ALERT, cele mai multe dintre acestea semnalând prezența animalelor periculoase (urși), în județele Argeș (1), Brașov (4), Buzău (2), Mureș (2) și Prahova (3).

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență face un apel la vigilență și la responsabilizare prin respectarea recomandărilor care să contribuie la siguranța comunităților”, transmit reprezentanții IGSU

Arderile necontrolate de vegetație sunt interzise!

Având în vedere gradul de uscăciune a vegetație din această perioadă, pompierii  fac apel la cetățeni: să nu utilizeze focul deschis pentru arderea deșeurilor și a vegetației și să nu arunce la întâmplare resturile de țigări.

Nerespectarea prevederilor legale se sancționează cu amendă de la 7.500 lei la 15.000 lei, pentru persoane fizice şi de la 50.000 lei la 100.000 lei pentru persoanele juridice.

Un regim sancţionator distinct este stabilit pentru arderea miriştilor, stufului, tufărişurilor şi vegetaţiei ierboase din ariile protejate şi de pe terenurile supuse refacerii ecologice, faptă care constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă, dacă a fost de natură să pună în pericol viaţa ori sănătatea umană, animală sau vegetală.”, transmite ISU Argeș

Arderea vegetației este interzisă, extrem de periculoasă și poate duce la tragedii. Iată câteva motive prezentate de IGSU pentru a evita această practică:

►  Risc major de propagare rapidă a incendiilor – vântul și condițiile meteorologice pot transforma rapid un foc mic într-un incendiu de proporții.

► Pericol pentru vieți omenești și bunuri – incendiile de vegetație pot ajunge în zone locuite, punând în pericol casele și viețile oamenilor.

► Impact negativ asupra mediului – distrugerea habitatelor naturale și poluarea aerului sunt consecințe grave ale incendiilor de vegetație.

► Ce puteți face pentru a preveni incendiile de vegetație:

  • Nu folosiți focul deschis în locuri cu pericol de incendiu și pe timp de vânt.
  • Fiți vigilenți și semnalați orice început de incendiu la numărul de urgență 112.

Foto: Facebook IGSU

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Un bărbat de 40 de ani a murit înecat în stațiunea Eforie Nord

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Bascov | Buzău | Căldăraru | Eforie | Prahova | RO-ALERT | Rociu | Suseni | Uiasca | Valea Ursului