▼ Fără lumină electrică și instalații de filtroventilație funcționale, invadate de rugină și deteriorate grav, multe dintre adăposturi intră pentru prima dată, după zeci de ani, într-un proces amplu de renovare.
Evenimentele militare din ultimii ani au stârnit din ce în ce mai mult interesul privind siguranța populației, iar fenomenele naturale – așa cum sunt cutremurele severe – nu trec nici ele neobservate. Cu un război la granițele României, gradul de anxietate al cetățenilor a crescut, odată cu preocuparea de a avea condiții de adăpostire optime în cazul unei situații de urgență.
Primăria Pitești, sub conducerea lui Cristian Gentea, a anunțat recent că, – pentru prima oară după mai bine de 30 de ani – va investi accelerat în reamenajarea adăposturilor de protecție civilă din municipiu. În acest sens, au fost semnate primele trei contracte de proiectare și execuție a adăposturilor aflate în cartierul Găvana, pe strada Paltinului, la blocurile D14 (scara B), C15 (scara B) și D15 (scara A).
Pe raza municipiului Pitești se află 86 de adăposturi de protecție civilă în administrarea autorității locale, care vor fi reamenajate pe rând, aproximativ 60 dintre ele necesitând reparații capitale. Din 2002, adăposturile au trecut în gestiunea municipalității, până atunci aparținând de Consiliul Județean.
Nu am avut războaie, nu am avut cutremure…
După anunțul făcut, primarul Cristian Gentea a acceptat propunerea redactorilor „Ancheta” de a realiza un tur al unora dintre adăposturile din Pitești, pentru realizarea unui reportaj la fața locului, menit să scoată la lumină starea reală a acestor structuri care ar trebui să deservească populația, în condiții de siguranță, în cazul unor pericole majore.
Primul adăpost în care am coborât a fost cel aflat la subsolul blocului D14 din Găvana. Am descoperit rapid, după primii pași făcuți în interior, că adăposturile nu au fost alese întâmplător, acestea aflându-se într-o stare avansată de degradare. Blocul D14 a fost construit undeva în jurul anului 1975, iar de atunci nu s-a făcut niciun fel de lucrări de conservare a adăpostului. Doar pereții au mai rămas în picioare, timpul care a trecut punându-și puternic amprenta asupra acestui loc. Aici nu mai funcționează de mult nici instalația electrică și nici cea de filtroventilație.
„Uitati-vă ce este aici! Trebuie neapărat să reparăm”, explică primarul Cristian Gentea, în timp ce vizităm adăpostul.
Cum instalația electrică este complet nefuncțională, ne ajutăm de o lanternă puternică și de telefoane, pentru a ne deplasa în adăpost și ne îndreptăm către instalațiile de filtroventilație. Nu a mai rămas decât o mărturie a ceea ce a fost cândva acolo, rugina invadând tot ce era în adăpost. Trecem pe lângă panoul electric, însă, din cauza degradării, abia se mai poate distinge că a existat pe perete. Zidurile și pardoseala se află, la rândul lor, într-o stare avansată de deterioare. Locația este dotată cu grupuri sanitare, însă, anticipabil, nici acestea nu mai sunt de mult funcționale. De asemenea, există o ușă de evacuare, pe unde, în caz de nevoie, cei care se află în adăpost pot părăsi locul, ieșind undeva în spatele blocului.
Sunt total impropii. În timp, ar fi trebuit să se mai investească în ele, să le menținem măcar la un nivel minim de funcționare. Nu am avut războaie, nu am avut cutremure… și atunci focusul s-a îndreptat asupra altor priorități”, explică primarul Cristian Gentea, în vreme ce ne uităm atent pe unde călcăm, în bezna de acolo.
Unele adăposturi au devenit depozite temporare pentru locatari
Continuăm turul și ajungem la blocul C15, situat tot pe strada Paltinului, în Găvana. Timpul a afectat puternic și adăpostul de la scara B, iar această stare de fapt te izbește din prima, privind ușa de acces. Rugina a pătruns puternic pe aproape toată suprafața, semn că nici aici nu s-a mai făcut niciun fel de lucrări de întreținere. Tot pe întuneric, deoarece instalația electrică nu funcționează, vizităm și acest adăpost.
Podeaua se află într-o stare avansată de deterioare, iar pe jos s-au infiltrat lichide, apă și, foarte probabil, dejecții. Toaletele sunt și aici complet nefuncționale, iar la capătul adăpostului se află și ușa de evacuare, care poate fi folosită în caz de urgență. De asemenea, pereții sunt complet degradați, la fel și instalațiile de filtroventilație.
E imposibil să nu gândești, raportat la un scenariu urât: „Să ne ferească Dumnezeu de vreun dezastru!”
În momentul de față, în majoritatea adăposturilor lucrurile stau cam cum vedeți aici. Efectiv au fost lăsate de izbeliște, nu s-a nimic, nici măcar pentru a le ține la un minim nivel de funcționare, iar lucrurile au ajuns așa cum se vede. Vor trebui făcute reparații capitale, trebuie schimbat absolut tot, nu mai vorbesc despre instalații de canalizare, de apă, de sistem electric… Partea de filtroventilație e la pământ, echipamentele sunt dezafectate, rugina a intrat peste tot. Probabil am fost prea liniștiti, nu am avut conflicte armate, nu am avut calamități, dar la un moment dat trebuie să ne ocupăm și de partea aceasta, așa cum am făcut și cu partea de autorizații de securitate la incendiu. Suntem pe finalul perioadei de proiectare, după care vom intra cu toate cele trei în curând în execuție”, mai povestește primarul Cristian Gentea.
În lipsa vreunui conflict armat, unele adăposturi, aflate într-o stare ceva mai bună, sunt folosite de locatari pentru depozitarea diverselor obiecte, de la biciclete la murături. Potrivit prevederilor legale, adăposturile trebuie însă eliberate în termen de 48 de ore, în cazul în care situația o impune, iar populația trebuie să se refugieze acolo.
Am finalizat turul într-un adăpost aflat în condiții vizibil mai bine, situat în blocul Mobilux din centrul Piteștiului. Aici a fost înlocuită ușa de acces, instalațiile electrice și de filtroventilație sunt noi, fiind schimbate în urmă cu aproximativ un an, iar instalațiile sanitare au fost schimbate parțial. În municipiul Pitești se află aproximativ 25 astfel de adăposturi, unde, de-a lungul timpului, s-au mai făcut lucrări de mentenanță. Acestea se află în cartierele Banat și Găvana sau în centrul municipiului.
Ce lucrări se vor face la adăposturile de protecție civilă
Principalele lucrări care se vor executa la cele trei adăposturi din Găvana, care deschid lista renovărilor pe linie de protecție civilă, sunt:
» refacere pardoseală;
» amenajarea și igienizarea zidurilor – pereți/tavane;
» înlocuirea ușilor de acces în adăpost;
» amenajarea toaletelor existente;
» refacerea alimentărilor cu apă;
» refacerea instalațiilor de canalizare;
» refacerea scurgerilor de la rețelele tehnice ale blocului;
» refacerea instalațiilor electrice;
» amenajarea și igienizarea tunelelor de evacuare, inclusiv etanșarea intrărilor exterioare în tunelurile de evacuare;
» refacerea instalațiilor de filtroventilație cu posibilitatea de acționare electric și manual.
Contractele au o durată de 5 luni, din care o lună pentru realizarea proiectului tehnic și patru luni pentru realizarea lucrărilor.
Valoarea contractelor este 230.000 lei, fără TVA pentru adăpostul din blocul C15, 240.000 lei fără TVA pentru cel din blocul D15 și 232.000 lei, fără TVA pentru adăpostul din blocul D14. Pe lista de investiții, pentru realizarea proiectării se află încă trei asemenea obiecte, în cartierul Prundu, la blocurile B2 și B 23 și la blocul 38 în Craiovei.
Cum ar trebui să arate adăposturile de protecție civilă pentru a fi conforme
Potrivit reprezentanților ISU Argeș, toate cele 161 de adăposturi de protecție civilă din județul Argeș au fost verificate în anul 2024, iar în urma acestora s-au constatat 97 de deficiențe, pentru care s-au aplicat 86 de avertismente. La nivelul municipiul Pitești, au fost identificate 116 adăposturi publice de protecție civilă, 67 fiind neoperative și 49 operative.
Pentru a fi considerate conforme, adăposturile de protecție civilă trebuie să îndeplinească anumite condiții, dintre care:
» la subsolurile amenajate ca adăposturi publice de protecție civilă se ține seama de alocarea unei suprafețe utile de 1 mp și un volum de 2,5 mc de persoană;
» la subsolurile amenajate ca adăposturi publice de protecție civilă și cele care au o suprafață de adăpostire mai mare de 100 mp se prevăd:
» sas;
» încăperi de adăpostit;
» grup sanitar;
» ieșire de salvare;
» adăposturile se prevăd cu următoarele instalații:
- instalații de ventilare;
- instalații electrice;
- instalații sanitare, iar numărul de cabine se stabilește în funcție de capacitatea adăpostului, considerându-se câte o cabină pentru circa 50 de persoane.
Subsolurile amenajate ca adăposturi familiale sau cele care au o suprafață de adăpostire mai mică de 100 mp se pot executa fără sas și grup sanitar, ieșirea de salvare fiind considerată al doilea acces.
Se admite ca, în cazul clădirilor cu parter sau cu parter și un etaj să nu se prevadă ieșirea de salvare, dar obligatoriu un al doilea acces.
Unde sunt adăposturile de protecție civilă din Pitești și cum le găsiți
Adăposturile de protecție civilă pot fi indentificate consultând lista publică de la Inspectoratul General pentru Situații de Urgență sau prin aplicația DSU, unde pot fi găsite cu ajutorul unei hărți pe care sunt semnalizate.
Iată unde sunt adăposturile de protecție civilă din Pitești:
▼ZONA CENTRU
» Piața Vasile Milea, nr. 4
» Piața Muntenia, nr. 1 (Hotel Muntenia)
» Str. Victoriei, nr. 12 (Trivale Shopping Center), str. Victoriei, nr. 18 (Biblioteca Județeană „Dinicu Golescu”)
» B-dul Republicii nr. 148, B-dul Republicii nr. 81, B-dul Republicii nr. 90, B-dul Republicii nr. 90, B-dul Republicii, nr. 149-151
» Str. I.C. Brătianu, bloc A10, sc. A, Str. I.C. Brătianu, bloc A2, sc. A, Str. I.C. Brătianu, bloc A4, sc. A, Str. I.C. Brătianu, bloc A9, sc. A, Str. I.C. Brătianu, bloc A8, sc. A, Str. I.C. Brătianu, nr. 48-52 (Centrul de Afaceri)
» Calea București, nr. 31 (Hotel Ramada), Calea București, nr. 36 (Vivo Mall)
» Str. Rahovei, nr. 6 (Școala Generală Nr. 3)
» Str. Armand Călinescu, nr. 44 (Muzeul Județean)
» Str. Teilor, bl. Maia 6.
▼ ZONA CRAIOVEI
» Calea Craiovei, nr. 128, bl. 38, sc. A, Calea Craiovei, nr. 160
» Str. Smârdan nr. 42-44
▼ ZONA EXERCIȚIU – BANAT- RĂZBOIENI
» Str. Nicolae Crețulescu, bloc B1, sc. A, Str. Nicolae Crețulescu, bloc B1, sc. A, Str. Nicolae Crețulescu, bloc B9, sc. B, Str. Nicolae Crețulescu, bloc A6, sc. G, Str. Nicolae Crețulescu, bloc A6, sc. H, Str. Nicolae Crețulescu, bloc A4, sc. B, Str. Nicolae Crețulescu, bloc A4, sc. A, Str. Nicolae Crețulescu, bloc 7A, sc B
» Str. Banat, nr. 15, bloc B3, sc. A, Str. Banat, nr. 10, bloc B4, sc. C, Str. Banat, bloc B2, sc. A, Str. Banat, bloc B14, sc. B
» Str. Transilvania, nr. 1, bloc D3, sc. F
» Str. Vasile Pârvan, nr. 1 (Colegiul „Alexandru Odobescu”)
▼ ZONA PRUNDU
» B-dul Petrochimiştilor, nr. 9, bl. B28, sc. A, B-dul Petrochimiştilor, nr. 9, bl. B28, sc. B, B-dul Petrochimiştilor, bl. B22, sc. C, B-dul Petrochimiştilor, bl. B22, sc. A, B-dul Petrochimiştilor, bl. B22, sc. B, B-dul Petrochimiştilor, bl. B21, sc. D, B-dul Petrochimiştilor, bl. B21, sc. E, B-dul Petrochimiştilor, bl. B21, sc. F, B-dul Petrochimiştilor, nr. 22, B-dul Petrochimiştilor, nr. 23, B-dul Petrochimiștilor, nr. 13, bl. B3, sc. B, B-dul Petrochimiștilor, nr. 13, bl. B3, sc. C, B-dul Petrochimiștilor, nr. 14, bl. B4, sc. C, B-dul Petrochimiștilor, nr. 14, bl. B4, sc. D, B-dul Petrochimiștilor, nr. 14, bl. B4, sc. E, B-dul Petrochimiștilor, nr. 11, bl. B23, sc. A, B-dul Petrochimiștilor, nr. 11, bl. B23, sc. C, B-dul Petrochimiștilor, nr. 11, bl. B23, sc. B, B-dul Petrochimiştilor, nr. 18, bl. B2, sc. F, B-dul Petrochimiştilor, nr. 18, bl. B2, sc. G, B-dul Petrochimiştilor, nr. 18, bl. B2, sc. E, B-dul Petrochimiştilor, nr. 18, bl. B2, sc. D, B-dul Petrochimiştilor, nr. 18, bl. B2, sc. A,
» Str. Horia, Cloșca și Crișan, nr. 13, bl. B18, sc. C, Str. Horia, Cloșca și Crișan, bl. B16, sc. C, Str. Horia, Cloșca și Crișan, bl. B17, sc. B, Str. Horia, Cloșca și Crișan, nr. 15, bl. B17, sc. C, Str. Horia, Cloșca și Crișan, nr. 13, bl. B18, sc. D, Str. Horia, Cloșca și Crișan, nr. 11, bl. B19, sc. B, Str. Horia, Cloșca și Crișan, nr. 11, bl. B19, sc. C, Str. Horia, Cloșca și Crișan, nr. 6, bl. B24, sc. D, Str. Horia, Cloșca și Crișan, nr. 8, bl. B20, sc. D, Str. Horia, Cloșca și Crișan, nr. 8, bl. B20, sc. A,
» Str. Lânăriei, nr. 2, bl. B27, sc. B, Str. Lânăriei, nr. 2, bl. B27, sc. D, Str. Lânăriei, nr. 2, bl. B27, sc. E
▼ ZONA NORD – GĂVANA
» Str. Eremia Grigorescu, nr.11 bl. T2
» Str. Doctor Ștefan Odobleja nr. 1, bl. C7, sc. A, Str. Doctor Ștefan Odobleja nr. 1, bl. C7, sc. B, Str. Doctor Ștefan Odobleja nr. 1, bl. C7, sc. C, Str. Doctor Ștefan Odobleja nr. 1, bl. C7, sc. D
» Str. Carol Davila nr.1 (Liceul Sanitar)
»Str. Paltinului, nr. 20, bl. D14, sc. B, Str. Paltinului, nr. 8, bl. C15, sc. A, Str. Paltinului, nr. 10, bl. C16, sc. A, Str. Paltinului, nr. 10, bl. C16, sc. B, Str. Paltinului, nr. 8, bl. C15, sc. B, Str. Paltinului, nr. 20, bl. D14, sc. A,, Str. Paltinului, nr. 20, bl. D14, sc. C, Str. Paltinului, nr. 20, bl. D14, sc. D, Str. Paltinului, bl. A37, sc. B, Str. Paltinului, bl. A37, sc. A,
» Str. Carpenului, nr. 17, bl. A41bis, sc. B, Str. Carpenului, nr. 17, bl. A41bis, sc. A, Str. Carpenului, nr. 17, bl. A41bis, sc. C
» Str. Alunului, nr. 27, bl. C17, sc. C, Str. Alunului, nr. 27, bl. C17, sc. A, Str. Alunului, nr. 27, bl. C17, sc. D, Str. Alunului, nr. 27, bl. C17, sc. B, Str. Alunului, nr. 52, bl. A41, sc. A, Str. Alunului, nr. 52, bl. A41, sc. C, Str. Alunului, nr. 54, bl. A40, sc. A, Str. Alunului, nr. 52, bl. A41, sc. B
» Str. Gârlei, nr. 3, bl. A39, sc. B, Str. Gârlei, nr. 3, bl. A39, sc. C, Str. Gârlei, nr. 3, bl. A39, sc. A
» Str. Dobrogeanu Gherea, nr. 1(Rolast/ Auchan Găvana)
În cazul unui conflict armat sau al unei calamități, în județul Argeș se pot adăposti 13.676 de persoane, iar în municipiul Pitești, 9.420 de persoane.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro: