ARGEȘ. Motociclistul rănit în accidentul de la Berevoești a murit!

de | 13.08.2024 09:50 | Eveniment, Importante, Județean

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung au fost sesizați luni, 12 august cu privire la producerea unui eveniment rutier în comuna Berevoești, în care au fost implicate un autoturism și un motociclist.

În urma cercetărilor preliminare, efectuate de polițiștii Biroului Rutier Câmpulung, s-a stabilit că un bărbat de 52 de ani, din Berevoești, care conducea un autoturism pe DJ 732B, pe raza localității de domiciliu, în împrejurări care vor fi stabilite din cercetări, în timpul efectuării manevrei de întoarcere, a intrat în coliziune cu o motocicletă, condusă de un tânăr de 22 de ani, din Aninoasa, care se deplasa în aceeași direcție de mers.

În urma impactului, motociclistul a fost preluat de un echipaj medical, fiind transportat la spital, unde din păcate, ulterior a survenit decesul acestuia.

Șpferul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că nu a consumat alcool.

Se efectuează cercetări conform art. 192 din Codul Penal, în care cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul rutier a avut loc.

 

Pentru prevenirea cauzelor generatoare de evenimente rutiere în care sunt implicați participanții la trafic ce se deplasează pe două roți, polițiștii argeșeni vin cu o serie de recomandări:

Recomandări privind circulația pe drumurile publice a MOTOCICLIȘTILOR:

Deși prezenta motocicliștilor pe drumurile publice este una cu specific sezonier, de cele mai multe ori, consecințele accidentelor în care aceștia sunt implicați sunt grave.

– Utilizați echipamentul de protecție omologat (cască, costum, cizme și mănuși) pentru că doar acesta vă poate asigura o protecție eficientă în caz de accident.
– Fiți vizibili – folosirea permanentă a luminii de întâlnire și semnalizarea oricărei schimbări a direcției de mers este obligatorie, iar pe timp de noapte sau în condiții de vizibilitate redusă, folosiți echipament reflectorizant.
– Respectați regulile privind efectuarea depășirii, manifestați prudență și efectuați această manevră numai prin partea stângă, fără a-i incomoda pe ceilalți parteneri de trafic.
– Nu creați surprize în trafic, prin manevre bruște sau accelerarea puternică a motorului: principiul ,,mă strecor” pentru că am timp sau am loc, generează risc major de accident.
– Adaptați permanent viteza la condițiile meteo, de drum și de trafic.
– Anticipați pericolele – rulând la distanță de minim 1,5 m față de vehiculele aflate în staționare, pentru a evita să fiți surprinși la deschiderea bruscă a unei portiere.
– Nu confundați strada cu pista de concurs – viteza crește exponențial riscul de accident, precum și gravitatea consecințelor.

Pentru circulația pe drumurile publice a BICICLIȘTILOR:

În cele mai multe dintre cazuri, biciclistul este singura persoană implicată în evenimentul rutier care suferă leziuni, aspect care crește importanța purtării echipamentului de protecție, ce poate diminua sau împiedica rănirea biciclistului.

– Utilizați casca de protecție și vesta reflectorizantă, pentru a vă proteja şi pentru a creşte vizibilitatea în deplasările pe drumul public.
– Reamintim obligaţiile legale pentru biciclişti, referitor la limita de vârstă, de 14 ani, pentru deplasarea cu bicicleta pe drumurile publice, obligaţia de a folosi vesta reflectorizantă şi elementele din echiparea bicicletei, precum şi regula de a purta casca de protecţie şi de deplasare pe partea dreaptă a drumului atunci când participă la traficul rutier.
– Recomandăm ca pentru cei care învaţă mersul pe bicicletă, în special copii, să utilizeze exclusiv trasee special amenajate sau în afara drumului public. În special copiii de vârste mici să fie sub supravegherea părinţilor, pentru a fi instruiţi şi a se obişnui cu regulile de deplasare în traficul rutier.
– Nu creați suprize în trafic, manevrele bruște şi schimbarea direcţiei de deplasare să fie făcute doar după o asigurare temeinică.
– Traversarea drumului pe trecerea pentru pietoni să nu fie făcută pe bicicletă, ci mergând pe lângă aceasta, după ce, în prealabil, v-aţi asigurat că intenţia de a traversa a fost observată de conducătorii auto şi că aceştia pot opri în condiţii de siguranţă.
– În acest context amintim că prin Ordonanța de Urgență 84 din 28 iunie 2024 au fist adoptate modificări în legislația rutieră ce îi privesc pe bicicliști.

Recomandări privind circulația pe drumurile publice a utilizatorilor de TROTINETE ELECTRICE:

Din fericire, evenimentele rutiere cu victimă în care să fie implicate trotinete electrice nu constituie un fenomen, fiind mai degrabă sporadice, dar utilizarea acestora de către cetățeni are un trend ascendent.

Recomandăm persoanelor care folosesc astfel de mijloace de deplasare să respecte următoarele reguli:

– Utilizați casca de protecție și elemente de iluminare și reflectorizante în echiparea trotinetei, pentru a vă proteja şi pentru a creşte vizibilitatea în deplasările pe drumul public.
– Limita de vârstă pentru deplasarea pe drumurile publice cu troninete electrice este de 14 ani.
– Dacă un drum este prevăzut cu pistă pentru biciclete, atunci trotinetele electrice vor fi conduse numai pe pista respectivă. În lipsa acestei piste, circulația trotinetelor electrice este permisă numai pe sectoarele de drum unde viteza maximă admisă este de 50 km/h.

 

REȚINEȚI: Traversarea drumurilor publice pe trecerile pentru pietoni, în timpul deplasării pe bicicletă sau trotinetă constituie abatere de la normele de circulație rutieră și poate atrage sancționarea contravențională, sau, mai grav, implicarea într-un eveniment rutier.

Nerespectarea normelor privind circulația bicicletelor sau a trotinetelor electrice constituie contravenție, și se sancționează cu amendă prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni, respectiv 4-5 puncte amendă (660 – 825 de lei).

Nerespectarea normelor privind dotarea bicicletelor sau a trotinetelor electrice se sancționează contravențional cu amendă prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni, respectiv 6-8 puncte amendă (990 – 1.320 de lei).

Poliţiştii argeşeni recomandă tuturor participanților la trafic să conducă cu prudență, adoptând permanent o conduită preventivă, să adapteze viteza de deplasare la condițiile meteo și de trafic și să nu se angajeze în efectuarea de manevre riscante.

 

Foto Playtech

 

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Informații noi legate de bărbatul căutat de Poliție, după ce a plecat dintr-un centru de îngrijire din Leordeni

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/dana-andrei/" target="_self">Dana Andrei</a>

Articol scris de Dana Andrei

Editor și autor de content media, cu experiență în presa online, PR și în promovare social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Comunicare.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Aninoasa | Argeș | Berevoești | Leordeni

Ultimele articole