Organizată de Primăria Municipiului Pitești, prin Centrul Cultural Pitești, în parteneriat cu Uniunea Artiștilor Plastici din România – Filiala Pitești, Tabăra Națională de Creație Plastică – pictură, grafică „Pitești Art” va desfășura, în perioada 16 – 23 august 2024, a noua sa ediție, fiind un eveniment de tradiție în viața culturală a orașului nostru.
Potrivit informării celor din administrația locală din Pitești, la evenimentul care îl are drept curator pe artistul plastic Stela Maria Lucici, vicepreședintele Filialei Pitești a U.A.P.R., participă șapte artiști plastici de notorietate din România și un invitat, artist plastic din Bulgaria, care vor realiza câte două lucrări ce vor intra, conform regulamentului taberei, în patrimoniul Centrului Cultural Pitești: Mariana Constantinescu, din Constanța, Carmen Poenaru, din Bacău, Carmen Chițan, din Bacău, Marinella Dumitrescu, din București, Vladimir Ene, din București, Gheorghe Coman, din București, Sever Moldovan, din Bistrița-Năsăud, Illya Yankov, din Bulgaria.
Vernisajul expoziției alcătuite din lucrările realizate de artiștii participanți la „Pitești Art” 2024 se va desfășura miercuri, 21 august, de la ora 17:00, la Galeria de Artă METOPA din Pitești.
Foto descriptiv. Sursă foto: FB Primăria MUnicipiului Pitești.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Zoo Pitești este deschisă în mini-vacanța de Sfânta Maria Mare!