Peste 800 de hectare de teren afectate, în doar 24 de ore, de arderile necontrolate

de | 21.08.2024 19:55 | Eveniment, Național

În cursul zilei de ieri, mai multe zone din România au fost afectate de incendii de vegetație care au devastat peste 800 de hectare de teren, transmite Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.

Pompierii au intervenit pentru a stinge 261 de incendii izbucnite în diverse regiuni ale țării, prevenind astfel extinderea flăcărilor și limitând pagubele materiale.

Aproximativ 75% dintre aceste incendii au fost arderi de vegetație, ceea ce a pus în pericol viețile oamenilor și a avut un impact negativ semnificativ asupra mediului și solului.

Din cele 261, nu mai puțin de 12 incendii de vegetație au fost pe raza județului Argeș, lăsând în urmă zeci de hectare de teren distruse, provocând, totodată, pagube și în gospodăriile cetățenilor.

Acestea s-au produs, după cum urmează:

  • în comuna Mărăcineni, unde au ars aproximativ 300 kg deșeuri menajere,
  • trei incendii izbucnite în comuna Rătești, unde a ars peste 1 ha de teren cu vegetație uscată, două dintre incendii prezentând pericol de propagare la o casă și o cultură de porumb,
  • în comuna Băiculești, unde flăcările au distrus în jur de 3.000 mp de vegetație uscată, mărăciniș și lăstăriș),
  • în comuna Bascov, unde au ars acoperișurile a două anexe de mici dimensiuni, aproximativ 3.400 mp de vegetație uscată, circa 70 ml gard din lemn și 30 de buturi de viță de vie,
  • în comuna Leordeni a fost afectată 1.100 mp de vegetație uscată, la sosirea pompierilor, incendiul prezentând pericol de propagare la vecinătăți),
  • în comuna Dârmănești, unde au ars aproximativ 50.000 mp de vegetație uscată,
  • în comuna Moșoaia, unde au ars aproximativ 6.000 mp de vegetație uscată și în jur de 34.000 mp litieră de pădure. La misiunea de stingere a participat și personal din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență al localității),
  • în comuna Oarja au ars în jur de 1,5  tone de plante furajere, circa 40 ml gard din lemn și aproximativ 3.000 mp vegetație uscată),
  • în orașul Costești, flăcările au distrus în jur de 400 mp de vegetație uscată),
  • în orașul Ștefănești, au ars aproximativ 50 mp de vegetație uscată și circa 300 kg deșeuri menajere.

Reamintim că arderea vegetației este interzisă, extrem de periculoasă și poate duce la tragedii. În astfel de cazuri, flăcările se pot întinde cu repeziciune pe o suprafață mare, iar în condiții de vânt, incendiile de vegetație uscată sau de deșeuri menajere pot deveni și mai periculoase dacă se manifestă aproape de case, de rețele de electricitate sau de locuri cu pericol de explozie.

Ce puteți face pentru a preveni incendiile de vegetație?

  •  Nu folosiți focul deschis în locuri cu pericol de incendiu și pe timp de vânt.
  • NU aruncați la întâmplare resturile de țigară;
  • NU desfășurați activități care pot produce scântei în apropierea zonelor cu vegetație uscată;
  • Acordați o atenție sporită copiilor pentru prevenirea jocului acestora cu focul, deoarece pot produce incendii.
  • Fiți vigilenți și semnalați orice început de incendiu la numărul de urgență 112.

Foto descriptiv ISU Delta

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

ACUM! Copac căzut pe fire de electricitate, în Pitești

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Băiculești | Bascov | comuna Moșoaia | Dârmănești | Leordeni | Mărăcineni | Oarja | Rătești | Uiasca | Valea Ursului

Ultimele articole