Alege viaţa! Respectă regulile de circulaţie!
Polițiștii argeșeni continuă să depisteze în trafic șoferi care săvârșesc infracțiuni la regimul rutier. Printre aceștia se numără și cei care conduc fără permis sau sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor interzise.
Este și cazul unui bărbat de 34 de ani, din Corbi, care a fost prins la volan pe DJ 731, pe raza comunei de domiciliu, deși are dreptul de a conduce suspendat. El a fost depistat pe 21 august.
Pe numele acestuia a fost deschis un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Tot ieri, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești au oprit pentru un control, pe DJ740, pe raza comunei Micești, o mașină condusă de un tânăr de 23 de ani din localitate. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, tânărul a fost condus la spital pentru prelevarea unor mostre biologice de sânge, în vederea stabilirea alcoolemiei.
Cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită.”, transmite IPJ Argeș
foto descriptiv ordinea.ro
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Român de 37 de ani, prins cu permis fals la ieșirea din țară