Primarul Cristian Gentea, amănunte despre noul Spital Municipal Pitești

de | 29.08.2024 16:08 | Administrație, Pitești

Prezent miercuri seară în cadrul unei emisiuni la ArgeșTV, primarul Piteștiului, Cristian Gentea, a vorbit despre pașii care urmează pentru a demara proiectul noului spital municipal.

”Pentru zona de nord a Piteștiului avem multe proiecte, pe termen mediu și lung!

După finalizarea unui segment foarte important de infrastructură rutieră, podul peste Bascov, urmează reabilitarea Căii Depozitelor și construcția spitalului dorit!”, a transmis pe pagina de Facebook Cristian Gentea,  alături de scurtă filmare. în care vorbește despre noul spital. 

În cadrul emisiunii primarul a precizat că în ședința de CL de astăzi va intra actualizarea SF-ului, pentru că ”s-au schimbat un pic responsabilitățile”. Și asta pentru că între timp, pentru realizarea proiectului noului spital, s-a încheiat un acord între Primărie, Consiliul Județean Argeș și Spitalul Județean de Urgență Pitești. Parteneriatul are în vedere depunerea spre finanțare, în cadrul Programului național de investiții în infrastructura unităților spitalicești, a proiectului Spitalului Municipal. Gentea a explicat că se va merge cu SF-ul la Ministerul Sănătății spre verificare pentru că doar proiectele care primesc acest aviz vor avea șanse la finanțare. ”Sper că vom fi selectați. Am toată încrederea.”, a completat Cristian Gentea.

Foto descriptiv. Sursă foto: FB Cristian Gentea. Sursă video: FB Cristian Gentea.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Lucrări de frezare și asfaltare pe Bulevardul Nicolae Bălcescu

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Ultimele articole