Pompierii argeșeni au desfășurat în perioada 13-16 septembrie peste 200 de misiuni

de | 16.09.2024 14:35 | Eveniment, Județean

Pompierii argeșeni au acționat în perioada 13-16.septembrie la un număr de 216 de misiuni pe teritoriul județului.

Cele mai semnificative dintre acestea au fost următoarele:

  •  în comuna Dârmănești s-a intervenit pentru localizarea și stingerea unui incendiu izbucnit la două construcții. La sosirea echipajelor de pompieri, ardeau în dezvoltare cele două construcții, în suprafață de aproximativ 40 mp. Din fericre nu au fost înregistrate victime ale evenimentului
  • pompierii au acționat în municipiul Curtea de Argeș pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie. La sosirea forțelor operative, ardea în dezvoltare acoperișul unei case, pe o suprafață de aproximativ 100 mp, cu pericol de propagare la întreaga construcție. Totodată, în urma evenimentului au fost afectate tavanele a patru încăperi. Nu au fost victime.

Pompierii argeșeni au fost solicitați de asemene să intervină la opt evenimente rutiere în care au fost implicate 16 vehicule, aceștia asigurându-se de evitarea izbucnirii unor incendii, iar echipajele SMURD și ale Serviciului de Ambulanță Județean Argeș au asigurat asistența medicală. Cinci victime au rezultat în urma incidentelor iar după ce le-a fost acordat primul ajutor medical, două dintre acestea au fost transportate la spital.

În perioada 13-16 septembrie pompierii au acționat și pentru înlăturarea efectelor produse în județul nostru de aversele torențiale.  Aceștia au intervenit în aproximativ 60 de situații. A fost vorba despre degajări de copaci și crengi de pe străzi, autoturisme, garduri și fațada unui bloc, dar și degajarea unor elemente de construcție de desprinse de pe fațada unui bloc și acoperișul unei construcții, precum și extragerea apei din subsolul unor clădiri, beciurile unor case și de pe străzile inundate.

De precizat că în sprijinul pompierilor de la Detașamentele Pitești și Bradu,  în scopul gestionării operative a misiunilor, s-a luat măsura creșterii capacității operaționale de la alte subunități de pompieri, precum Detașamentele Mioveni și Câmpulung, Secția Costești și Punctele de Lucru Aninoasa, Rociu și Izvoru.

De asemena  pentru monitorizarea situației și adoptarea promptă a măsurilor pentru gestionarea eficientă a solicitărilor, la nivelul instituției a fost activată grupa operativă, informează ISU Argeș care mai amintește faptul că au fost transmise și mesaje Ro-Alert pentru avertizare populației din zonele vizate.

Totodată, echipajele SMURD au intervenit în teritoriu în 79 situații pentru acordarea asistenței medicale de urgență.

Pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.

 

Foto descriptiv

 

 

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Șase persoane au murit în urma inundațiilor din Galați. Alte două sunt date dispărute

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/dana-andrei/" target="_self">Dana Andrei</a>

Articol scris de Dana Andrei

Editor și autor de content media, cu experiență în presa online, PR și în promovare social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Comunicare.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Aninoasa | Argeș | Bradu | Dârmănești | Izvoru | Mioveni | Pitești | RO-ALERT | Rociu

Ultimele articole