A avut loc vernisajul expoziției ”Departe de început”

de | 24.09.2024 17:12 | Județean

Astăzi a avut loc vernisajul expoziției ”Departe de început”, semnată de artista Margareta Popescu. Lucrările de artă realizate în tempera şi acuarelă recompun universul natural, îl plasează în spațiul plastic, remodelând imaginea după propria matrice spirituală a artistei şi transformând–o în simbol. La vernisajul expoziției de la Muzeul Județean Argeș a participat și vicepreședintele Consiliul Județean Argeș, Adrian Dumitru Bughiu.

Galeria Națională de Artă Naivă a fost plină de elevi și cadre didactice de la Liceul de Artă ”Dinu Lipatti”, dar și de prieteni și iubitori de artă care au admirat lucrările de artă realizate în tempera şi acuarelă în care natura a fost transpusă așa cum și-a imaginat-o și cum a simțit-o Margareta Popescu, una din cele mai importante pictorițe argeșene.

”Ca de fiecare dată vin la Muzeul Județean Argeș, ca și la celelalte instituții de cultură din județ, pentru a mă încărca de energie pozitivă. Se întâmplă lucruri importante în zona culturală argeșeană. În curând vom beneficia de spațiile generoase și extraordinar de frumoase de la Galeria de Artă. Profit de ocazie și vă invit, începând de vineri, și la Muzeul Golești, la Târgul de tradiții și meșteșuguri Rod cu Spor. Vă întăresc asigurările că toată echipa de la Consiliul Județean rămâne alături de dumneavoastră și de activitățile pe care le derulați și vă vom asigura, pe viitor, spații mult mai interesante și mai atractive”, a transmis Adrian Dumitru Bughiu, vicepreședinte CJ Argeș, potrivit comunicatului remis presei.

”Mă bucur foarte mult că Margareta Popescu a acceptat invitația colegilor mei de a expune pe simezele Galeriei de Artă Naivă. Este un artist deosebit, cu numeroase lucrări apreciate, un artist care a venit de multe ori, alături de copii, la expozițiile găzduite de Muzeul Județean Argeș”, a declarat Cornel Popescu, manager Muzeul Județean Argeș, potrivit sursei citate.

”Ne bucurăm foarte mult că Margareta Popescu, <<steaua fără nume a artiștilor plastici argeșeni>>, a revenit pe simezele Muzeului Județean. Și-a impus, ca de obicei, amprenta artistică în fiecare din tablourile pe care le veți admira. Natura și detaliul au fost permanent prezente în lucrările domniei sale”, a explicat poeta Denisa Popescu.

”Margareta Popescu este artistul care merge și observă natura, o simte, o trăiește și revine la pânză acolo unde esențializează până când opera devine a ei, printr-o stilistică pe care numai ea o cunoaște. Margareta Popescu nu face parte din niciun curent artistic. Este ea însăși un curent artistic! Ea străbate pictura prin monumentalitate și prin acorduri numai de ea știute, acolo unde ea se cunoaște pe sine. S-a cunoscut în plină natură, s-a cunoscut în pictură, alăturându-se tuturor celor care pictează. Margareta Popescu este subiectivă, este utopică și este o pictoriță care merită toate laudele națiunii pentru că ea pictează nu din interes, ci din iubire. Și iubirea este totul!”, a precizat Gheorghe Dobrică, Uniunea Artiștilor Plastici Pitești.

Sursă foto: CJ Argeș.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Sute de voluntari din Costeşti au ieşit la curăţenie în campania „Let’s Do It Romania!”

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Argeș | Cornel Popescu | Denisa Popescu | Dinu Lipatti | elevi | Muzeul Golești | Pitești | Steaua

Ultimele articole