Într-o conferinţă de presă organizată la finalul şedinţei operative convocate de premierul Marcel Ciolacu pentru stabilirea măsurilor de protecţie a populaţiei în contextul avertizărilor meteorologice, directorul general al Administrației Naționale Apele Române (ANAR), Sorin Lucaci, a anunțat că, astăzi, debitul Dunării la intrarea în țară a fost de 6.800 de metri cubi pe secundă, iar vârful viiturii este așteptat să fie atins pe 2-3 octombrie, când se va înregistra un debit estimat de 7.500 de metri cubi pe secundă.
Acesta a mai transmis faptul că, în urma ploilor anunțate în acest weekend, debitul total ar putea ajunge la 9.500 de metri cubi pe secundă, o valoare gestionabilă pentru ANAR.
Legat de Dunăre, aş dori să clarific speculaţiile care au apărut în special astăzi în presă legat de debitele Dunării datorită acestei viituri. Am citit că s-a discutat mult despre un debit de 15.000 mc/s. Este un debit care cu siguranţă nu va exista în această perioadă. În explicaţiile pe care împreună cu colegii le-am dat anterior pe acest subiect se prezenta un scenariu care era posibil. (…) Realitatea este că astăzi, la intrarea în ţară, Dunărea are un debit de 6.800 mc/s. Vârful viiturii se va atinge în perioada 2 – 3 octombrie şi va fi undeva, după ultimele date pe care le avem, în jur de 7.500 de metri cubi, care cumulat cu ploile şi cu cantităţile de apă aduse din bazinele hidrografice Jiu, Olt, Argeş, Buzău, care cumulat vor ajunge undeva la 2.000 metri cubi, se va ajunge ca debitul total al Dunării să atingă pragul de circa 9.500 mc/s, deci, în niciun caz 15.000, acea valoare de care s-a speculat pe acest subiect”, , a declarat directorul general al ANAR.
Directorul ANAR a mai precizat că primele probleme ar putea apărea dacă se va înregistra o valoare de 13.500 de metri cubi pe secundă.
Din punctul nostru de vedere, primele probleme care ar putea să apară, în funcţie de diferitele scenarii pe care le-am analizat până în momentul de faţă, este o valoare de 13.500 de mc/s, care totuşi e destul de îndepărtată faţă de ceea ce aşteptăm, în zona de confluenţă a râului Olt cu Dunărea, în zona Islaz. Dar, repet, este o diferenţă mare faţă de ceea ce aşteptăm”, a explicat directorul general al ANAR.
Tot în cadrul conferinței, Sorin Lucaci a mai transmis faptul că a fost instituită starea de permanenţă în administraţiile bazinale care vor fi cele mai afectate de precipitaţiile anunţate în următoarele zile, şi anume: Jiu, Olt, Argeş şi Buzău.
Am instituit deja starea de permanenţă în administraţiile bazinale care vor fi cele mai afectate de aceaste precipitaţii, respectiv administraţiile bazinale Jiu, Olt, Argeş şi Buzău. S-a instituit starea de permanenţă la dispeceratele din cadrul acestor administraţii şi la sistemele de gospodărire a apelor care se află în fiecare judeţ din zonele respective. A fost instruit şi personalul tehnic de exploatare”, a declarat directorul general al ANAR
Foto: captura video Apele Române
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Ploi abundente și vijelii în Argeș! Ce se anunță de duminică