Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a prezentat condițiile prin care asigurații pot beneficia de vaccinuri pe bază de prescripție electronică în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate.
Unele vaccinuri sunt compensate 50% din preţul de referinţă, iar altele sunt 100%.
Potrivit CNAS, vaccinul gripal este 100% compensat pentru copiii cu vârsta între 6 luni și 19 ani, gravide și persoane cu vârsta între 19 și 65 de ani cu afecțiuni cardiovasculare cronice. De asemenea, gratuitatea se extinde la cei cu boli respiratorii cronice, boli renale cronice, boli hepatice cronice, boli neurologice cronice, boli metabolice, boli oncologice, boli autoimune, cu malformaţii congenitale sau obezitate. Persoanele cu asplenie, HIV/SIDA, cele care urmează terapie imunosupresoare, pacienții post-transplant și cei peste 65 de ani beneficiază, de asemenea, de vaccin gratuit.
În schimb, vaccinul gripal este compensat 50% pentru persoanele cu vârste între 45 și 65 de ani, fără afecțiuni cronice.
Vaccinul pneumococic este disponibil gratuit pentru copiii sub 19 ani născuți înainte de 1 octombrie 2017 și pentru adulții cu vârste între 19 și 65 de ani care au HIV/SIDA, asplenie sau în pregătirea efectuării splenectomiei, siclemie, cu boli respiratorii cronice, boli renale cronice, implant cohlear, displazii congenitale ale urechii interne, fistule de lichid cefalo-rahidian și cu boli oncologice.
De asemenea, este 100% compensat pentru pacienții care fac terapie imunosupresoare sau au suferit un transplant, persoane cu vârsta de peste 65 de ani și personal de specialitate medico-sanitar şi auxiliar.
Vaccinul meningococic este, de asemenea, 100% gratuit pentru persoanele între 6 săptămâni și 65 de ani care au HIV/SIDA, asplenie, siclemie sau alte condiții medicale specifice.
Persoanele cu deficiențe persistente de componente ale complementului, pacienți care primesc recomandarea de tratament cu inhibitori de complement (anticorpi monoclonali umanizați), de exemplu: pacienții cu hemoglobinurie paroxistică nocturnă (HPN), sindrom hemolitic uremic atipic (SHUa), miastenia gravis generalizată (MGg) și tulburare din spectrul neuromielitei optice (TSNMO), pot beneficia, de asemenea, de gratuitate.
Vaccinul împotriva Papilomavirusului (HPV) este gratuit pentru tinerii cu vârste între 11 și 19 ani și compensat 50% pentru femeile cu vârste între 19 și 54 de ani.
Vaccinul diftero-tetanopertussis (tuse convulsivă) este compensat 100% pentru gravide, persoanele cu transplant medular și cei fără titru detectabil de anticorpi antipertussis.
Vaccinul hepatitic B este 100% compensat pentru persoanele dializate nevaccinate înainte de 1995, cei cu HIV/SIDA, pacienții post-transplant și persoanele cu hepatopatii cronice. Persoanele cu vârsta de peste 60 de ani pot primi recomandarea pentru vaccinare din partea medicului curant.
Vaccinul varicelic este compensat 100% pentru persoanele care nu au anticorpi anti-virus varicelic și care sunt în contact cu pacienți post-transplant. De asemenea, vaccinul rujeolic, rubeolic și urlian este 100% compensat pentru persoanele cu transplant medular și cei fără titru detectabil de anticorpi.
Prescrierea acestor vaccinuri se face conform protocoalelor terapeutice stabilite de Ministerul Sănătății, de medici din toate specialitățile care au contract cu CNAS. Prescripția medicală electronică pentru aceste vaccinuri este valabilă timp de 30 de zile.
Foto descriptiv
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro