Un accident grav a avut loc în urmă cu puțin timp pe DN 73, în localitatea Mărcineni, județul Argeș.
Din informații aflăm că o femeie a fost rănită grav. Aceasta ar fi fost acroșată de un camion.
Momentan nu se cunosc mai multe detalii legate de starea în care se află victima.
UPDATE
Din verificările preliminare cu privire la evenimentul rutier, a rezultat că un bărbat de 41 de ani, din Cocu, care conducea un autocamion, pe raza localității Mărăcineni, în intersecția strada Lotași cu DN 73, la schimbarea direcției de mers spre stânga, ar fi accidentat o femeie de 72 de ani, din localitate, care s-ar fi angajat în traversarea drumului, fără să se asigure, transmite IPJ Argeș.
Femeia a fost transportată la spital suferind leziuni la nivelul membrului inferior stâng iar șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că nu consumase alcool.
„Pentru asigurarea cadrului legal necesar verificărilor, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, în care cercetările sunt continuate, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul rutier a avut loc.”, au mai transmis polițiștii argeșeni.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro