În peisajul alegerilor prezidenţiale, în care s-au confruntat în final 13 candidaţi, un personaj care a atras atenţia a fost şi independentul Călin Georgescu, cotat de ultimele sondaje în primele cinci locuri în preferinţele electoratului. În ultima săptămână de campanie, acesta a fost protagonistul unei decizii fără precedent, atunci când Biroul Electoral Central l-a obligat să șteargă de pe internet toate materialele de promovare electorală, deoarece nu conţineau codul de identificare primit de la Autoritatea Electorală Permanentă.
Puţini ştiu însă că Georgescu este de trei ani profesor asociat la Universitatea din Piteşti. Potrivit CV-ului său, din septembrie 2021 lector universitar doctor Călin Georgescu este titular a două cursuri la Facultatea de Ştiinţe din cadrul instituţiei de învăţământ superior din Piteşti: cursul „Factori de risc, de poluare şi refacerea mediului” şi cursul „Gestiunea integrată a deşeurilor”. Colaborarea cu Centrul Universitar Piteşti i-a adus anul trecut candidatului independent la preşedinţia României venituri de 72.000 lei – după cum reiese din declaraţia de avere depusă de acesta la Autoritatea Electorală Permanentă.
► Un personaj controversat, cu afinităţi proruse
Absolvent al Facultăţii de Agronomie, Călin Georgescu a fost secretar general în Ministerul Mediului în guvernarea CDR, la mijlocul anilor 2000 a condus un departament din cadrul Ministerului de Externe (MAE), apoi a ocupat timp de mai mulţi ani diferite funcţii la ONU în domeniul conservării mediului.
CV-ul politico-ideologic este unul destul de pestriţ şi plin de controverse: în 2012, dar şi după tragedia de la Colectiv, numele său a fost vehiculat ca posibil premier, funcţie în care a fost propus de mai multe persoane publice cu vederi naţionaliste, în frunte cu actorul Dan Puric, iar în 2020 AUR l-a propus oficial pe Călin Georgescu pentru şefia guvernului. Profesorul de la UPit Călin Georgescu s-a ales cu un dosar penal după ce i-a numit „eroi” pe liderul legionar Corneliu Zelea Codreanu şi pe mareşalul nazist Ion Antonescu, pe de altă parte fiind perceput ca unul dintre cei mai înfocați susținători proruși din România şi un admirator declarat al lui Vladimir Putin.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro: