În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Național Salvamont s-au primit treizeci și nouă de apeluri prin care se solicita intervenția de urgență a salvamontiștilor în diferite zone montane din țară.
Potrivit Salvamont România, cele mai multe solicitări au fost pentru Salvamont Municipiul Brașov (8 apeluri), Salvamont Sinaia (7 apeluri) și Salvamont Alba și Lupeni (câte 4 apeluri fiecare). Alte intervenții au vizat echipele din Prahova, Caraș Severin, Gorj, Maramureș, Predeal, Sibiu, Dâmbovița, Harghita și Neamț.
În cadrul acestor acțiuni, salvamontiștii au reușit să salveze 42 de persoane, dintre care 12 au fost predate echipajelor de Ambulanță sau SMURD pentru transport la spital.
De asemenea, în intervalul menționat mai sus, salvamontiștii au primit și 49 apeluri prin care li se solicitau sfaturi și informații despre diferite trasee turistice din zona montană și despre domeniile schiabile.
Salvamont România le recomandă turiștilor să fie prudenți pe traseele montane și să se bucure de drumeții în siguranță.
Foto descriptiv Facebook Salvamont România
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro