Klaus Iohannis îşi încheie oficial mandatul de preşedinte al României miercuri, la Palatul Cotroceni, iar interimatul va fi preluat de Ilie Bolojan, preşedintele Senatului. Ceremonia de încheiere a mandatului va avea loc la ora 12:00, pe Platoul Marinescu. Klaus Iohannis a ales să demisioneze în contextul procedurii de suspendare iniţiate în Parlament, subliniind riscurile unei crize politice. Ilie Bolojan va asigura interimatul până în luna mai, când vor avea loc alegerile prezidenţiale.
Luni Klaus Iohannis şi-a dat demisia din funcţie, în contextul în care în Parlament se pusese în mişcare procedura de suspendare. Acesta a susţinut că procedura de suspendare ar duce România în criză şi ‘”nu va înţelege absolut nimeni ce rost are un astfel de demers, când preşedintele în funcţie va pleca oricum”. De altfel, Klaus Iohannis a fost ales şef al statului în două mandate.
Marți, Curtea Constituţională a constatat vacantarea funcţiei de preşedinte al României şi a stabilit ca Ilie Bolojan, preşedinte al Senatului, să preia din 12 februarie interimatul la Palatul Cotroceni.
De altfel, Ilie Bolojan urmează să asigure interimatul la Palatul Cotroceni până în luna mai, pentru că pe 4 mai va fi organizat primul tur al alegerilor prezidenţiale, iar pe 18 mai al doilea tur.
Ieri, după şedinţa conducerii PNL, Ilie Bolojan a anunţat că prim-vicepreşedintele formaţiunii Cătălin Predoiu a fost votat în unanimitate preşedinte interimar al PNL: ”Am fost suspendat din funcţia de preşedinte al Partidului Naţional Liberal pe perioada exercitării acestui mandat de trei luni de zile, iar domnul prim-vicepreşedinte Cătălin Predoiu a fost votat în unanimitate de Biroul Politic Naţional în calitate de preşedinte interimar. Dânsul, alături de ceilalţi colegi, va asigura conducerea Partidului Naţional Liberal în următoarele trei luni.”
Mai departe, Senatul României a anunţat, aseară, că în urma preluării de către Ilie Bolojan a interimatului la şefia statului atribuţiile preşedintelui camerei superioare a Parlamentului vor fi exercitate, în perioada asigurării interimatului, de către vicepreşedintele Senatului, Mircea Abrudean.
În baza legii 406/2001, ca fost șef al statului, Klaus Iohannis (65 de ani) beneficiază de o serie de drepturi și avantaje, pe toată durata vieții. De altfel, dacă ar fi fost demis ar fi pierdut drepturi pe care le-ar fi pierdut dacă ar fi fost suspendat.
Printre acestea:
- folosinţă gratuită a unei locuinţe de protocol, cu destinaţia de reşedinţă, care cuprinde şi un spaţiu cu destinaţia de cabinet de lucru, încadrat cu un post de consilier şi un post de secretar;
- o indemnizație lunară încuantum de 75% din salariul acordat președintelui în exercițiu, aproximativ 25.000 de lei. De altfel, această indemnizație poate fi cumulată cu alte venituri obținute ca venituri salariale sau cu titlu de pensie.
- paza și protecție, precum și folosință gratuita a unui autoturism, asigurate permanent de Serviciul de Protecție și Pază, potrivit reglementărilor în vigoare.
Potrivit informațiilor celor de la G4Media, veniturile declarate ale lui Klaus Iohannis arată că a obținut, în decursul unui an de mandat, aproximativ 186.000 de lei, în calitate de șef al statului. Declarația sa de avere din 2024 arată că împreună cu Carmen Iohannis deține 3 apartamente în județul Sibiu, dar și două case, cea de-a treia fiind pierdută în instanță. De asemenea, în conturile acestuia existau, în mai, anul trecut, 190.000 de lei.
Foto descriptiv. Sursă foto: FB Klaus Iohannis.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Vești bune pentru România, de la directorul Tatiana Preduț: „Se mărește Spitalul Vedea!”