Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, condus de prim-procurorul Laurențiu Palaghia, au finalizat în luna februarie un dosar având ca obiect efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos în formă continuată și acces ilegal la un sistem informatic. Inculpată în acest dosar este o femeie, asistent medical generalist la Serviciul de Ambulanță Județean Argeș.
Valentina-Paula Bărbieru este acuzată că – în luna ianuarie a anului 2022 – ar fi retras de pe un card bancar al cărui PIN îl cunoștea suma de 20.000 de lei. Cardul aparținea unei femei, decedate la începutul lunii ianuarie 2022, pe care asistenta, împreună cu soțul acesteia, se angajaseră să o îngrijească, în schimbul apartamentului acesteia.
Potrivit declarațiilor inculpatei, Valentina Bărbieru și femeia în cauză erau prietene și, întrucât nicio rudă nu se mai interesa de aceasta, în cursul anului 2021 au încheiat un contract de întreținere, în schimbul apartamentului femeii.
Atât înainte, cât și după încheierea contractului, asistenta medicală a vizitat-o des, i-a adus alimente și medicamente, convenția dintre cele două fiind ca inculpata să se ocupe de administrarea banilor din cont, motiv pentru care femeia i-a dat cardul și codul PIN. Referitor la acuzațiile aduse, femeia a recunoscut că a retras în cinci tranșe câte 4.000 de lei, angajându-se să restituie moștenitorului în drept suma de 20.000 de lei.
Audiat în calitate de martor, soțul inculpatei a declarat că în anul 2021 femeie le-a lăsat prin testament apartamentul din orașul Topoloveni, încheind cu aceasta un contract de întreținere viageră. Cea de care avea grijă îi mai dădea cardul Valentinei Bărbieru, pentru a retrage diferite sume, pe care să le folosească la cumpărături. După decesul femeii, cheltuielile de înmormântare au fost acoperite în mare parte cu banii aflați pe cardul acesteia, suma ridicându-se undeva la 20.000 de lei, dat fiind că rudele nu au contribuit cu niciun ajutor.
Foto: ediția tipărită
Citiţi, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Procurorii anticorupţie au descoperit alte două „pensiuni-fantomă” în Bascov şi Bradu