Anul trecut, Consiliul Județean Argeș a contractat de la BRD un împrumut în valoare de circa 8,7 milioane euro, rambursabil până în 2031. Contractul a fost semnat în luna noiembrie a anului 2021 și are ca destinație strict cofinanțarea cu 2% a proiectelor europene pe care CJ-ul le are în derulare.
În urma exploziei de prețuri, care dă peste cap toate devizele de lucrări efectuate în anii anteriori, reprezentanții Consiliului Județean mărturisesc că s-ar putea să fie nevoiți să mai facă un împrumut bancar.
„Obiectivul nostru este să închidem toate proiectele în care suntem parte. Acum suntem în căutare de surse de finanțare cu care să acoperim nevoile suplimentare de cheltuieli pentru celelalte proiecte pe care le avem în derulare în diferite stadii de execuție. În ideea că nu am putut acoperi cofinanțarea pentru o parte dintre proiectele noastre, la finele anului trecut am făcut un împrumut de 8 milioane euro. Acum pare insuficient acel împrumut. Avem un grad de îndatorare mic la nivelul CJ, care ne permite să mai face un împrumut. Nu am luat deocamdată această variantă în calcul, dar e posibil să o facem, în măsura în care nevoia o va cere.”, a declarat vicepreședintele CJ Argeș, Adrian Bughiu.
Scumpirile au dus la o majorare de 40 milioane lei a facturilor lunare ale lucrrărilor CJ-ului
Despre cum s-au resimțit majorările din piață în lucrările derulate pe fonduri europene, vicele CJ Argeș, Adrian Bughiu, relata într-o postare pe pagina sa de FB, din 29 martie:
„Pentru cele 10 proiecte pe fonduri europene nerambursabile pe care Consiliul Județean Argeș le mai are în acest moment în implementare, o estimare parțială, făcută luna aceasta, arată că ar fi nevoie de o suplimentare impusă de scumpirea materialelor de construcții și a tarifelor la energie de 40 de milioane de lei, față de suma finanțată necesară inițial de peste aproximativ 242 de milioane de lei. Și, având în vedere dinamica prețurilor, această diferență poate crește!”