Papa Francisc, primul Papă al Americii, născut Jorge Mario Bergoglio pe 17 decembrie 1936, și decedat la 21 aprilie 2025 a fost ales Suveran Pontif la 13 martie 2013, la vârsta de 76 de ani, după retragerea din funcție a predecesorului său, Papa Benedict al XVI-lea. Din moment ce nu a fost numit niciun succesor clar, oricare dintre membrii Colegiului Cardinalilor ar putea fi ales pentru preluarea conducerii Bisericii Catolice. Toți ochii se vor îndreapta acum spre conclavul cardinalilor, adunarea secretă prin care Vaticanul va decide cine va fi următorul lider al Bisericii Catolice. Printre posibilii succesori se numără figuri puternice și diverse, de la cardinali conservatori până la susținători ai reformelor, fiecare reprezentând direcții posibile pentru viitorul catolicismului.
Papa Francisc a încetat din viață la 88 de ani. Arhiepiscopul iezuit de Buenos Aires a fost o figură proeminentă pe întreg continentul deși ca pastor, iubit de eparhia sa, a călătorit mult cu metroul și cu autobuzul în cei 15 ani de slujire episcopală.
Papa Francisc, primul Papă al Americii
S-a născut la Buenos Aires la 17 decembrie 1936, fiu al imigranților italienii. Tatăl său Mario a fost contabil angajat la căile ferate, iar mama sa Regina Sivori a fost o soție dedicată creșterii celor cinci copii ai lor. A absolvit ca tehnician chimist și apoi a ales calea preoției, intrând în Seminarul Eparhial din Villa Devoto. Și-a terminat studiile de științe umaniste în Chile și s-a întors în Argentina în 1963 pentru a absolvi o diplomă în filozofie la Colegio de San José din San Miguel. Din 1964 până în 1965 a predat literatură și psihologie la Immaculate Conception College din Santa Fé, iar în 1966 a predat aceeași materie la Colegio del Salvatore din Buenos Aires. Din 1967-70 a studiat teologia și a obținut o diplomă de la Colegio of San José. La 13 decembrie 1969 a fost hirotonit preot de către Arhiepiscopul Ramón José Castellano. Și-a continuat pregătirea între 1970 și 1971 la Universitatea din Alcalá de Henares, Spania, iar la 22 aprilie 1973 și-a făcut profesia finală la iezuiți. Întors în Argentina, a fost maestru începător la Villa Barilari, San Miguel; profesor la Facultatea de Teologie din San Miguel; consultant al Provinciei Societății lui Isus și, de asemenea, rector al Colegio Máximo al Facultății de Filosofie și Teologie. La 31 iulie 1973 a fost numit provincial al iezuiților din Argentina, funcție pe care a deținut-o timp de șase ani. Apoi și-a reluat activitatea în sectorul universitar și din 1980 până în 1986 a slujit din nou ca rector al Colegio de San José, precum și preot paroh, din nou în San Miguel. În martie 1986 a plecat în Germania pentru a-și termina teza de doctorat; superiorii săi l-au trimis apoi la Colegio del Salvador din Buenos Aires și lângă Biserica Iezuită din orașul Córdoba ca director spiritual și mărturisitor.
Cardinalul Antonio Quarracino, Arhiepiscop de Buenos Aires, l-a dorit ca un colaborator apropiat. Astfel, la 20 mai 1992, potrivit datelor din biografia postată pe site-ul oficial, Papa Ioan Paul al II-lea l-a numit Episcop titular de Auca și auxiliar de Buenos Aires. La 27 mai a primit hirotonirea episcopală de la Cardinal în catedrală. Și-a ales ca motto episcopal, miserando atque eligendo, iar pe stema sa a introdus ihs, simbolul Societății lui Iisus. Apoi a fost numit vicar episcopal al districtului Flores și la 21 decembrie 1993 i s-a încredințat și funcția de vicar general al Arhiepiscopiei. La 3 iunie 1997, a fost ridicat la demnitatea de Arhiepiscop coadjutor de Buenos Aires. Nu trecuseră nici măcar nouă luni când, la moartea cardinalului Quarracino, acesta i-a succedat la 28 februarie 1998, ca Arhiepiscop, Primat al Argentinei și Ordinar pentru credincioșii de rit răsăritean din Argentina care nu au nici un Ordinar de rit propriu. Trei ani mai târziu, la Consistoriul din 21 februarie 2001, Ioan Paul al II-lea i-a atribuit titlul de San Roberto Bellarmino. El le-a cerut credincioșilor să nu vină la Roma pentru a sărbători creația sa ca cardinal, ci mai degrabă să doneze săracilor ceea ce ar fi cheltuit în călătorie. În octombrie 2001 a fost numit Relator General al celei de-a 10-a Adunări Generale Ordinare a Sinodului Episcopilor privind Ministerul Episcopal. Această sarcină i-a fost încredințată în ultimul moment pentru a-l înlocui pe Cardinalul Edward Michael Egan, Arhiepiscop de New York, care a fost obligat să rămână în patria sa din cauza atacurilor teroriste din 11 septembrie. La Sinod, el a pus un accent deosebit pe „misiunea profetică a episcopului”, pe „profetul dreptății”, pe datoria sa de a „predica neîncetat” doctrina socială a Bisericii și, de asemenea, „de a exprima o judecată autentică în materie de credință și morală”. În acest spirit de sărăcie, el a refuzat să fie numit președinte al Conferinței Episcopale Argentinei în 2002, dar trei ani mai târziu a fost ales și apoi, în 2008, reconfirmat pentru un alt mandat de trei ani. Între timp, în aprilie 2005, a luat parte la Conclavul în care a fost ales Papa Benedict al XVI-lea.
Totodată, a mai fost membru al Congregației pentru Cultul Divin și Disciplina Sacramentelor, al Congregației pentru Cler, al Congregației pentru Institute de Viață Consacrată și Societăților de Viață Apostolică, al Consiliului Pontifical pentru Familie și al Comisiei Pontificale pentru America Latină.
Papa Francisc a fost ales Suveran Pontif la 13 martie 2013, devenind al 266-a papă.
Cum se alege noul PAPĂ?
Potrivit celor de la digi 24.ro, teoretic, orice persoană catolică de sex masculin poate fi aleasă în rol de papă. Ultima dată când un catolic care nu era un membru al Colegiului Cardinalilor a fost ales să conducă Vaticanul a fost în anul 1378.
Astfel, procedural, după moartea sau retragerea din funcție a papei, un conclav este organizat în Capela Sixtină de la Vatican, acolo unde cardinalii discută și votează pentru a decide cine va fi următorul lider al Bisericii Catolice. Ce se discută în timpul adunării rămâne secret și tradiția spune că toți cardinalii ar trebui să se lase ghidați doar de Sfântul Duh atunci când aleg cu cine să voteze. Mai departe, cardinalii-electori scriu numele celui pe care îl preferă pe o bucată de hârtie, iar pentru alegerea noului papă este nevoie de obținerea unei majorități de minim două treimi. În fiecare zi au loc 4 runde de vot până când un candidat primește numărul de voturi necesare. Buletinele de vot sunt arse după fiecare sesiune. Dacă fumul degajat este negru, cardinalii nu au ajuns la o decizie. Dacă fumul este alb, înseamnă că ei au reușit să aleagă un nou papă.
De altfel, doar 138 dintre cei 252 de cardinali vor putea vota în următorul conclav, pentru că doar membrii Colegiului Cardinalilor care au sub 80 de ani au drept de vot. Votul este secret.
Iată și preferații vehiculați
La acest moment au început să apară mai multe nume vehiculate cu privire la succesorul lui Papa Francisc, potrivit celor de la digi24.ro. Printre aceștia amintim:
Pietro Parolin (născut 17 ianuarie 1955, Schiavon, Veneto, Italia) secretarul de stat al Vaticanului, a fost numit cardinal de Papa Francisc acum 11 ani și este creditat cu cele mai mari șanse de a deveni următorul papă. Are vârsta de 70 de ani. De altfel, Parolin este considerat un cardinal moderat.
Fridolin Ambongo Besungu, președintele Simpozionului Conferințelor Episcopale din Africa și Madagascar, a fost primit, de către Papa Francisc, în Colegiul Cardinalilor în 2019. Cardinalul Besungu a intrat în atenția publicului când a respins declarația controversată a Papei Francisc prin care le permitea preoților catolici să binecuvânteze cuplurile necăsătorite și de același sex.
Willem Jacobus „Wim” Eijk, un fost doctor, este unul dintre cei mai conservatori candidați ca succesor al Papei Francisc. Acesta a fost făcut cardinal de Papa Benedict al XVI-lea în 2012. Cardinalul Eijk a criticat reformele adoptate de Papa Francisc, inclusiv în privința recăsătoriei persoanelor divorțate.
Cardinalul Erdo a fost primit în rândul Colegiului Cardinalilor în 2003 de către Papa Ioan Paul al II-lea.
Tagle este al 7 filipinez care a devenit cardinal și ar fi primul papă din Asia, dacă va fi ales. Acesta a fost făcut cardinal de Papa Benedict al XVI-lea în 2012. Poreclit „Papa Francisc al Asiei” este considerat un adept al politicilor de stânga și a criticat poziția Bisericii Catolice față de persoanele din comunitatea LGBT și față de catolicii divorțați și recăsătoriți.
Burke a devenit cardinal în 2010 la propunerea Papei Benedict al XVI-lea și este considerat drept reprezentantul suprem al conservatorilor din Colegiul Cardinalilor. Este un critic cunoscut al tendințelor liberale ale Papei Francisc. De altfel, acesta, ca și cardinalii Erdo din Ungaria și Eijk din Olanda, a criticat limbajul folosit de Papa Francisc în legătură cu cuplurile divorțate și recăsătorite, metodele de contracepție artificială, homosexualitatea și căsătoriile civile – un limbaj pe care l-a descris drept „inacceptabil”.
Mario Grech, actualul secretar general al Sinodului Episcopilor, este considerat a fi un posibil succesor al Papei Francisc. Grech a a fost făcut cardinal în 2020 de Papa Francisc.
Matteo Zuppi, un alt nume vehiculat este și președintele Conferinței Episcopale Italiene și a devenit cardinal în 2019. Acesta s-a născut la Roma și a ocupat funcția de arhiepiscop al Bolognei, fiind unul dintre preferații Papei Francisc, care i-a cerut în 2023 să meargă într-o misiune de pace în Ucraina, unde s-a întâlnit cu Volodimir Zelenski. De asemenea, tot în 2023 Zuppi s-a văzut și cu președintele american de atunci, Joe Biden.
Foto descriptiv. Sursă foto: screenshot vatican.va și wikipedia.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
