Odată cu încălzirea vremii, riscul de a fi mușcați de căpușe a crescut semnificativ, mai ales în zonele verzi și rurale.
Potrivit news.ro, zeci de persoane din județul Brașov au ajuns, în ultimele zile, la camerele de gardă ale spitalelor, după ce au fost mușcate de căpușe.
Direcția de Sănătate Publică (DSP) Brașov a transmis o serie de recomandări pentru populație, menite să prevină mușcăturile de căpușe și complicațiile care pot apărea dacă acestea nu sunt depistate și tratate corect. Specialiștii avertizează că, deși unele căpușe nu transmit boli, altele pot fi purtătoare ale bacteriei Borrelia burgdorferi, responsabilă de apariția bolii Lyme .
Căpușele, active în sezonul cald. Unde ne paște pericolul
Căpușele preferă zonele cu vegetație abundentă, cum ar fi pădurile, parcurile, grădinile, dar și gospodăriile din mediul rural. Mușcătura lor este adesea nedureroasă, iar insecta se poate atașa de piele fără ca victima să observe. Cu toate acestea, riscul de transmitere a agenților patogeni crește odată cu timpul în care căpușa rămâne atașată.
Pentru a reduce riscul de a fi mușcați de căpușe, o dată cu practicarea activităților în aer liber, specialiștii au pentru noi câteva recomandări precum:
- evitarea zonelor cu iarbă şi arbuşti, păduri în care expunerea la căpuşe este foarte mare;
- purtarea de haine de culoare deschisă, pentru a observa mai uşor insectele, inclusiv căpuşele;
- aplicarea de spray-uri împotriva insectelor;
- verificarea atentă a hainelor, bagajelor şi a corpului la întoarcerea din drumeţii;
- verificarea animalelor de companie şi protejarea acestora cu produse recomandate de medicul veterinar împotriva insectelor, inclusiv a căpuşelor.
Implementarea acestor măsuri este recomandată şi persoanelor care locuiesc în zone rurale sau în gospodării cu suprafeţe întinse de vegetaţie, unde prezenţa căpuşelor este frecventă. Muşcătura de căpuşă este adesea nedureroasă şi dificil de observat, dar poate avea consecinţe grave dacă nu este identificată şi gestionată corect. O parte din căpuşe nu transmit boli şi nici nu determină apariţia unor probleme grave de sănătate gazdei. Altele însă reprezintă principalul vector al bolii Lyme sau al unui tip particular de meningoencefalită”, avertizează reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Brașov.
În cazul descoperirii unei căpușe pe piele, aceasta trebuie îndepărtată cât mai repede cu ajutorul unei pensete cu vârf bont, prin prinderea cât mai aproape de piele și tragerea dreaptă, pentru a evita ruperea. Ulterior, locul se dezinfectează cu alcool de 70% și se aplică un unguent antibiotic cu spectru larg. Dacă nu poate fi extrasă complet, este necesar consultul medical.
În general, pentru a transmite boala Lyme, căpuşa trebuie să fie ataşată de pielea unei persoane timp de cel puţin 36 de ore. Ca urmare, inspectarea corpului cu atenţie este foarte importantă deoarece căpuşele se pot fixa oriunde făra a provoca disconfort la ataşare sau în timpul hrănirii. Căpuşele trebuie îndepărtate cât mai rapid posibil în cazul în care sunt descoperite pe corp. Îndepărtarea se realizează cu ajutorul unei pensete cu vârf bont (fără cioc), prin prinderea acestora cât mai aproape de suprafaţa pielii şi tragerea în sus, pentru a evita ruperea şi rămânerea rostrului în piele. După înlăturarea căpuşelor, pielea se va dezinfecta cu alcool (70%) şi se va aplica un unguent cu antibiotic cu spectru larg”, mai transmit specialiştii din domeniul sănătăţii publice.
Boala Lyme este cea mai frecventă afecțiune transmisă prin mușcătura de căpușă în emisfera nordică. Simptomele acestei infecții includ:
- eritem cronic migrator (pată/pete cu aspect de ”ochi de bou”, având culoarea roşie, apărute la locul muşcăturii şi care se extind pe corp”;
- febră; dureri musculare şi articulare;
- frisoane;
- oboseală, inflamarea ganglionilor limfatici.
Persoana infectată poate avea unul sau mai multe dintre aceste simptome.
Sursă foto: shutterstock
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro