În zilele de 5 și 6 septembrie 2025, Curtea Domnească din Curtea de Argeș găzduiește Armonia Fest, ediția a patra – un festival dedicat familiei, visării și artei. Sub motto-ul „Ușor ca un pui de fluture”, evenimentul promite două zile de muzică, teatru și emoție, într-un decor în care imaginația devine realitate. Pe scenă vor urca artiști îndrăgiți, iar atmosfera va fi completată de momente de poveste, gândite pentru suflet și tihnă.
Astfel, astăzi și mâine, ”Armonia Fest” revine cu cea de-a patra ediție, organizată de Căsuța Armonia, prin Asociația „Ajut, deci exist”. În acest an, tema acestei ediții, „Ușor ca un pui de fluture”, își are rădăcina în felul în care Rori, inițiatoarea festivalului, simte viața: ”ca pe o taină fragilă și luminoasă, pe care nu o poți prinde în palme fără să-i risipești vraja. Un pui de fluture nu poate fi cunoscut pe deplin – doar imaginat. Și tocmai în acest spațiu al imaginației, acolo unde nimic nu e încă definit, începe magia”.
La cea de-a patra ediție Armonia Fest, sunteți invitați să sărbătoriți împreună puterea Visării și bucuria de a ne lăsa purtați de ea. Pe 5 și 6 septembrie, la Curtea Domnească din Curtea de Argeș, muzica ne va însoți pașii prin glasurile inconfundabile ale Mariei Răducanu, Adei Morar, Trei Parale, MA RA MU, Soul Serenade, Patricia Bădița și Mădălinei Pavăl, alaturi de alte surprize. În deschidere, teatrul își va așterne poveștile peste inimile noastre. Moderează minunata Veronica Soare. Va fi un timp pentru suflet, pentru tihnă, pentru frumusețe. Și, cine știe, poate pentru a simți pe piele cum e să fii… ușor ca un pui de fluture.
Foto descriptiv. Sursă foto: FB Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
MAE, atenționare de călătorie pentru românii care merg în Portugalia!