Având în vedere creșterea semnificativă a facturilor de energie și presiunea resimțită de întreprinderile mici și mijlocii, Federația Patronatelor Întreprinderilor Mici și Mijlocii București Ilfov, membră a CNIPMMR – IMM România, atrage atenția asupra următoarelor aspecte:
1. Rezultatele sondajului
Valoarea ultimei facturi de energie electrică:
• 44,7% dintre IMM-uri au plătit sub 1.000 lei
• 28,9% între 1.001 și 5.000 lei
• 13,2% între 5.001 și 10.000 lei
• 5,3% între 10.001 și 20.000 lei
• 7,9% peste 20.000 lei
Evoluția costurilor în ultimele 3 luni:
• 36,8% au înregistrat creșteri de până la 20%
• 39,5% între 21% și 50%
• 15,8% peste 50%
• 7,9% au raportat stagnare
• 0% au beneficiat de scăderi
Peste jumătate dintre firme au înregistrat creșteri de minimum 21%, confirmând un impact sever și generalizat asupra mediului de afaceri.
2. Probleme identificate
• Creșterea tarifelor afectează direct clienții IMM-urilor și generează risc de faliment în lanț
• Migrarea către piața nefiscalizată afectează economia formală
• Sectorul HoReCa este vulnerabil la costurile ridicate
• Întârzierea implementării directivelor europene RED II și RED III limitează accesul IMM-urilor la soluții locale de producție energetică
Concluzii
Federația Patronatelor Întreprinderilor Mici și Mijlocii București-Ilfov atrage atenția că presiunea financiară generată de costurile energetice poate conduce la falimente și pierderi de locuri de muncă. Mediul de afaceri are nevoie de măsuri imediate pentru protejarea IMM-urilor și susținerea competitivității.
Propuneri și soluții
• Reducerea taxelor la energie, raportate la costurile anterioare și indexate cu rata inflației
• Măsuri dedicate sectoarelor cu consum ridicat, precum HoReCa și industrie
• Implementarea urgentă a legislației RED II și RED III pentru acces la comunități de energie și producție locală
• Dialog real cu autoritățile și soluții aplicabile imediat pentru prevenirea falimentelor și protejarea locurilor de muncă
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
MAE, atenționare de călătorie pentru românii care merg în Portugalia!