anchetaonline.ro

Horațiu Potra și fiul său, Dorian – reținuți în Dubai

de | 24.09.2025 15:50 | Național, Eveniment

Mercenarul Horațiu Potra și fiul său, Dorian ar fi fost reținuți în Dubai, potrivit unor surse citate de Digi 24.

Amintim faptul că cei doi erau dați în urmărire internațională.

Horațiu Potra împreună cu mercenarii lui dar și cu fostul candidat la prezidențiale Călin Georgescu, au fost trimiși la data de 16 septembrie, în judecată în dosarul în care sunt acuzați de tentativă la lovitură de stat, dosar deschis de procurorii Parchetului General după ce Horațiu Potra și mercenarii lui au fost opriți în trafic în timp ce veneau înspre capitală.

Medieșeanul Horațiu Potra este acuzat de tentativă la comiterea unor acțiuni împotriva ordinii constituționale, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept și instigare publică.  Alături de el, în același dosar au mai fost trimiși în judecată și fiul acestuia, Dorian și o rudă, Alexandru-Cosmin Potra împreună cu alți 20 de mercenari.În același dosar a mai fost trimis în judecată și Eugen Sechilă, unul dintre apropiații lui Călin Georgescu, potrivit surselor judiciare. Acesta a fost acuzat de tentativă la comiterea unor acțiuni împotriva ordinii constituționale.

În ceea ce îl privește pe Călin Georgescu, acesta este acuzat de complicitate la tentativă la comiterea unor acțiuni împotriva ordinii constituționale și comunicare de informații false.  Acesta rămâne sub control judiciar. Detalii AICI.

Foto: realitatea.net

 

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Sechestru pe averea lui Horațiu Potra. Este acuzat de evaziune și spălare de bani

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/dana-andrei/" target="_self">Dana Andrei</a>

Articol scris de Dana Andrei

Editor și autor de content media, cu experiență în presa online, PR și în promovare social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Comunicare.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte:

Ultimele articole