COMUNICAT DE PRESĂ
Data: octombrie 2025
Semnare contract
CL5.2A Reabilitarea și extinderea rețelelor de alimentare cu apă și canalizare în municipiul Pitești – zona Centru
COMPANIA APĂ CANAL 2000 S.A. Pitești în calitate de Beneficiar al proiectului ”Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Argeș, în perioada 2021 – 2027″ Cod SMIS2021+ 338635, co-finanțat prin Programul Dezvoltare Durabilă 2021-2027, a semnat contractul de lucrări CL5.2A Reabilitarea și extinderea rețelelor de alimentare cu apă și canalizare în municipiul Pitești – zona Centru în data de 7.10.2025.
Obiectivul general al proiectului: îmbunătățirea infrastructurii în sectorul de apă și canalizare din județul Argeș, în vederea îndeplinirii obligațiilor de conformitate stabilite prin Tratatul de Aderare și mai ales cu Directiva Europeană 20/2184/CE referitoare la calitatea apei potabile, transpusă în legislația națională prin Ordonanța 7/2023 și Directiva 91/271/CE transpusă în legislația națională prin HG nr. 352/2005, referitoare la tratarea apei uzate urbane.
Valoarea totală a proiectului: 985.457.811,79 lei
Valoarea contribuției comunitare: 596.212.534,83 lei
Termen de finalizare: 31.08.2028
CL5.2A Reabilitarea și extinderea rețelelor de alimentare cu apă și canalizare în municipiul Pitești – zona Centru-
– Antreprenor: Asocierea KRANZ EUROCENTER S.R.L. – HABAU S.R.L
– Valoare contract: 66.058.050,12 lei, fără TVA
– UAT în care vor fi executate lucrări: Pitești
– Durata de execuție: 36 luni + 60 de luni perioadă de garanție.
Descriere lucrări:
– Reabilitare (înlocuire) conducte de distribuție a apei potabile – lungime aproximativă de 12.485 m;
Străzile propuse pentru reabilitarea rețelei de distribuție sunt: Bulevardul Petrochimiștilor, Bulevardul Frații Golești, Gheorghe Doja, Constructorilor, Vasile Pârvan, Calea Craiovei, Independenței, Dobrescu C. Argeș, Intrarea Nicolae Dobrin, Narciselor, Tudor Arghezi, Calea Drăgășani, Aleea Virgil Tempeanu, I. Ionescu de la Brad, Iosif Gabrea, Câmpului, Eugen Lovinescu, Vasile Alecsandri, Aleea Poienița, Stadionului (Nicolae Dobrin), Armand Călinescu, Smeurei, Oituz, Trivale
– Reabilitare (înlocuire) conducte de canalizare – lungime aproximativă de 5.725 m.
Străzile propuse pentru reabilitarea rețelei de canalizare sunt: Constructorilor (bl. A, bl. D, Craiovei), Vasile Pârvan (bl. H5 – J8, Războieni, bl. A5 – vărsare Războieni), Calea Craiovei (+bl. 3 – 8, Craiovei), Câmpului (+ adiacente Pinilor și fundătura Câmpului), Aleea Poieniței (bl. 69-72A, bl. P9, Trivale), Alexandru Vălescu (bl. J14 – J15, Craiovei), Oituz (bl. C9 – vărsare), Tineretului, Cuza Vodă, Smârdan, Mihai Eminescu, Traian Vuia, Pictor Nicolae Grigorescu (+ adiacent blocuri 24 21,19-16).
Rezultatele așteptate sunt: îmbunătățirea structurii de management a serviciilor de apă și canalizare; îmbunătățirea calității apei potabile, protecția sănătății publice și a mediului înconjurător; asigurarea calității și disponibilității serviciilor de alimentare cu apă conform principiilor bazate pe maximizarea eficienței costurilor, a calității în furnizare și a suportabilității populației; creșterea gradului de acoperire a serviciilor de canalizare.
Proiect cofinanțat prin Programul Dezvoltare Durabilă 2021-2027
Bd. I.C. Bră anu, nr. 24A, Piteș , jud. Argeș, România
Call Center: 0248 223 237, tel./fax: 0248 223 540
contact@apa-canal2000.ro, www.apacanal2000.ro
“Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.
Pentru informații detaliate despre celelalte programe cofinanțate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitați h ps://mfe.gov.ro ”