Curtea de Argeș a îmbrăcat haină de sărbătoare în memoria Reginei Maria, la 150 de ani de la naștere. Sub binecuvântarea Părintelui Arhiepiscop Calinic Argeșeanul, momentul comemorativ a reunit rugăciunea, cultura și arta într-un omagiu emoționant adus celei supranumite „Regina inimii neamului românesc”. Evenimentul, organizat de Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului și Asociația Dacia Concept, a readus în lumină chipul spiritual și demn al unei mari regine care a marcat istoria României Mari.
Potrivit informării publicate de Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, în după-amiaza zilei de 29 octombrie, la Curtea de Argeș, s-au desfășurat manifestări deosebite dedicate împlinirii a 150 de ani de la nașterea Reginei Maria a României, supranumită „Regina inimii neamului românesc și a României Mari”. Evenimentul a reunit momente de rugăciune, cultură și artă, în cinstea celei care a marcat istoria și spiritualitatea poporului român.

Manifestările au început la Catedrala Arhiepiscopală ctitorită de Sfântul Neagoe Basarab, unde a fost oficiată, slujba parastasului Reginei Maria, de către un sobor de preoți și diaconi, iar la final, membrii Asociației de Reconstituiri Istorice Ferdinand I, au depus coroane de flori. La conferința despre Regina Maria, au participat dr. Mihail Ion Gorgoi, directorul Muzeului Național Bran, de Cornel Popescu – manager general Muzeul Județean Argeș, de Anemona Tudor, referent de specialitate, și Chiriarhul Eparhiei care a subliniat calitățile Reginei Maria și dragostea pe care a avut-o față de Neamul Românesc.
 
 
În continuare, în Palatul Episcopal, a fost spectacolul „1919 Misiune Regală”, realizat și interpretat de Liana Ceterchi. Programul a inclus și momente muzicale și culturale: recitalul „Freamăt de coarde”, susținut de Cvartetul Mood al Operei Naționale din Cluj, coordonat de Vlad Baciu; precum și momentul poetic și muzical „Coloană din cuvinte și cântec”, interpretat de basul Florin Sâmpelean și pianistul Lucian Dușa, artiști ai Operei Naționale din Cluj. De asemenea, participanții au putut admira o expoziție de tablouri și fotografii din colecția Muzeului Național Bran, dedicată vieții și moștenirii culturale a Reginei Maria.
Sursă foto: FB Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului (Foto credit: Ovidiu Vlăsceanu)
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Programul de închinare la Catedrala Națională a fost prelungit până pe 5 noiembrie






 
 
 
 
 
 

 
 
 





