Antreprenorul piteştean Cătălin Gherzan readuce în atenție, într-o postare cu ton ironic, dar realist, o temă tot mai actuală: costul vieții şi distanța uriaşă dintre ceea ce produce România şi ceea ce plăteşte consumatorul român.
„Mai țineți minte vremurile când udam grădinile toată ziua și când spălam mașinile și covoarele cu apă din belșug? Asta se întâmpla după ce tocmai se construiseră rețele de apă și canal, din bani publici. Mai știți când ne încălzeam cu căldura de la aragaz? Asta era atunci când produceam doar pentru noi… în primul rând. Ce s-o fi inventat acum de totul este enorm de scump?”
Postarea, aparent nostalgică, este în realitate o radiografie a unei schimbări profunde în economia și comportamentul social din ultimele două decenii: am trecut de la o economie de producție la una de consum dependent de importuri, de la normalitatea unui cost accesibil la paradoxul facturilor care depășesc veniturile.
„Nu e vorba doar de scumpiri, ci de cum am pierdut controlul asupra lucrurilor simple”
Contactat pentru clarificări, Cătălin Gherzan a detaliat sensul mesajului său, afirmând că problema nu este doar economică, ci și de mentalitate: „Nu e vorba doar de scumpiri, ci de cum am pierdut controlul asupra lucrurilor simple. Avem o infrastructură făcută cu bani publici, dar nu o gestionăm eficient. Avem resurse, dar nu le valorificăm. Tot ce era normal a devenit un lux. Asta spune multe despre felul în care s-au făcut politicile economice din ultimii ani.”
Antreprenorul argeșean afirmă că România a ajuns să plătească prețuri europene pentru servicii pe care le administrează cu eficiență de lumea a treia. „În Argeș, plătim apa, energia și căldura mai scump decât în unele orașe din Vest. Diferența e că acolo infrastructura e modernă, pierderile sunt minime, iar calitatea e garantată. La noi, factura e mare, dar 30% din apă se pierde pe drum, iar sistemele sunt vechi. Cum să nu te revolți când știi că tu plătești și prostul management, și incompetența, și lipsa de investiții? Plus că nu ne comparăm cu salariile lor!”
Cătălin Gherzan mai spune că paradoxul cel mai mare este faptul că România continuă să exporte materii prime ieftine și să importe produse finite scumpe – un cerc vicios care menține prețurile ridicate și salariile mici. „E simplu: noi scoatem din pământ petrol, gaze, lemn și alimente, dar cumpărăm benzină, mobilă și mâncare procesată de zece ori mai scumpă. Asta nu e economie, e dependen- ță economică mascată. Și tot cetățeanul o plătește.”
Ne-am obișnuit să plătim orice, doar ca să nu ne complicăm
Antreprenorul piteștean consideră că problema nu ține doar de guvernare, ci și de lipsa unei culturi economice a consumatorului român.
„Ne-am obișnuit să plătim orice, doar ca să nu ne complicăm. Nu comparăm prețuri, nu cerem transparență, nu ne interesează costul real. Asta îi face pe unii furnizori să creadă că pot cere orice. E o problemă de atitudine, nu doar de economie.”
Pentru Cătălin Gherzan, discuția despre prețuri merge dincolo de cifrele din facturi – e despre pierdere de autonomie. „Cândva, producția locală era o formă de libertate. Fiecare gospodărie avea ceva al ei: o grădină, o sobă, o rețea simplă de schimb între vecini. Azi, suntem dependenți de rețele pe care nu le controlăm, de furnizori care nu dau explicații și de decizii luate la 200 de kilometri distanță. Asta e problema reală.”
Antreprenorul spune că soluția nu stă în nostalgie, ci în revenirea la raționalitate economică: investiții inteligente, gestionarea eficientă a resurselor și sprijinirea producătorilor locali.
„România nu trebuie să se întoarcă în timp, dar trebuie să-și recâștige echilibrul. Nu putem trăi la nesfârșit într-o economie care importă tot, dar produce scump. Nu poți construi o țară solidă doar din comerț și consum.”
Material realizat de Iulia Bădulescu.
Sursă foto: ediția tiparita
Citiți, de asemenea, pe anchetaonloine.ro:
Cătălin Gherzan: „Ori suntem noi fraieri, ori sunt ei prea hoți!”
