Anul 2025 a demonstrat că economia argeșeană poate performa chiar și sub presiune maximă. Tranzacții de milioane de euro, investiții spectaculoase, recorduri de vânzări și proiecte industriale majore au avut loc într-un context economic ostil, marcat de măsuri guvernamentale dure pentru acoperirea deficitului bugetar, care au pus din nou mediul de afaceri la zid. Creșterea taxelor, incertitudinea fiscală și costurile tot mai mari au forțat companiile să se adapteze rapid sau să-și regândească strategiile. În acest peisaj tensionat, economia locală a mers înainte, dar semnalele venite din mediul de business sunt prudente: dacă 2025 a fost greu, anul următor se anunță și mai complicat, cu riscuri crescute și marje tot mai strânse.
Bigster – noua „vedetă” Dacia
De pe 9 ianuarie, Dacia Bigster este disponibilă și în România, putând fi achiziţionată cu un preț de pornire de 23.000 de euro, pentru versiunea Essential până la 29.500 euro (TVA inclus) pentru versiunea de top, Journey Hybrid 155. Modelul produs exclusiv la Mioveni şi prezentat în premieră mondială la Salonul Auto de la Paris încă din toamna anului trecut este disponibil în patru nivele de echipare: Essential, Expression, Extreme şi Journey. Noul model de la Dacia vine cu motoare electrice, hibrid și combustie internă.
Dacia Sandero rămâne cel mai vândut automobil în acest an, în toată Europa, cu un volum de 225.900 de vehicule, însă şi Duster, dar şi noul Bigster se află în topurile vânzărilor de pe continent. În segmentul SUV-urilor compacte, Bigster a reușit să urce în luna octombrie pe locul 7, cu 9.250 de unități vândute. Performanța este cu atât mai mare, cu cât mașina a fost lansată doar la jumătatea anului. Bigster a depășit deja Toyota C-HR, Skoda Karoq și Ford Kuga.

Marian Cazacu a cumpărat cu 5,5 milioane de euro o clădire de birouri din Herăstrău
Achiziţie spectaculoasă pe piaţa de business! Omul de afaceri argeşean Marian Cazacu a cumpărat una dintre cele mai moderne clădiri de birouri din Bucureşti, Eka Business Center. Achiziţia a fost finalizată în vara acestui an şi s-a ridicat, cu tot cu taxe, la 5,5 milioane de euro, după tranzacţie clădirea fiind rebranduită, sub numele TBM Business Center.
Construită în 2010, EKA Business Center este o clădire de birouri situată în zona de nord a Capitalei, la câteva minute de Parcul Herăstrău, cu o suprafaţă de birouri închiriabilă, de aproximativ 2.200 mp. În momentul tranzacţiei, imobilul era deja închiriat de către diverse companii, generând, în baza contractelor existente, venituri lunare de câteva zeci de mii de euro. Marian Cazacu a anunţat că păstrează destinaţia clădirii şi că vrea să dezvolte aici un hub de business.
Teilor – „Cel mai bun retailer român în 2025”
Brandul piteştean de bijuterii de lux cu expansiune internațională și cu un portofoliu centrat pe bijuterii din aur, cu diamante și pietre prețioase, a fost desemnat „Cel mai bun retailer român în 2025”, în cadrul Iulius Awards.
Premiile Iulius Awards, ajunse deja la cea de-a patra ediție, reprezintă un moment important pentru întreaga rețea de parteneri ai companiei. Evenimentul are rolul de a recunoaște și celebra performanța brandurilor care se remarcă prin excelență în activitatea lor, pe baza unor criterii atent stabilite. Evaluarea include aspecte precum rezultatele financiare obținute pe parcursul anului, performanța operațională demonstrată în fiecare locație, calitatea interacțiunii cu clienții și modul în care partenerii dezvoltă relații de business solide și sustenabile.
În cadrul ediției din acest an, distincția acordată TEILOR confirmă încă o dată poziția brandului ca unul dintre cele mai puternice și respectate nume din retailul românesc.

La Cocoș – vânzări-record la deschiderea magazinului din Piteşti
La Cocoș a deschis cel de-al cincilea centru comercial, la Pitești, în cadrul Supernova, în locul fostului magazin Carrefour, situat pe DN65B. La inaugurare au venit și fostul fotbalist Adrian Mutu, care și-a început cariera la FC Argeș, precum și artistul CRBL. Magazinul deschis în incinta centrului comercial Supernova din Pitești face parte din planul de extindere al rețelei pentru anul 2025.
Retailerul român „La Cocoș” a înregistrat cifre-record în prima zi de deschidere a noului supermarket de la Pitești: vânzări de 1,3 milioane lei, 18.567 de vizitatori și 7.000 de tranzacții. Valoarea aproximativă a investiției, reprezentând cheltuieli de capital şi aprovizionarea cu marfă, a fost de 6,5 milioane euro.
Supermarketul are o suprafață totală de 13.000 metri pătrați, inclusiv depozit și birouri. „E o realizare mare, dacă ținem cont că am deschis într-o locație în care Carrefour vindea de 10 ori mai puțin și a închis magazinul. E cea mai performantă deschidere avută până acum.”, a declarat fondatorul „La Cocoş”, omul de afaceri Iulian Nica.
Proprietarii Kaufland şi Lidl cumpără magazinele „La Cocoş”
Între timp, s-a anunţat vânzarea magazinelor „La Cocoş” către grupul german care deţine Kaufland şi Lidl. Preluarea este analizată în prezent de către Consiliul Concurenţei, în contextul îngrijorărilor concurenţiale identificate pe piaţa de retail de această importantă tranzacţie. Potrivit angajamentelor formulate, grupul german Schwarz se angajează să continue actualul model de afaceri al rețelei La Cocoș, care să ofere clienților produse la prețuri reduse și competitive pe piețele locale în care este prezent, prin plafonarea marjei brute la un nivel mediu al perioadei, precum și prin continuarea politicii de expansiune, cu menținerea formatului de business și a independenței operaționale și comerciale.
De asemenea, grupul Schwarz se angajează să nu achiziționeze magazine (retaileri) mai mici – cu cifră de afaceri sub 4 milioane de euro, în zonele în care are o cotă de piață mai mare de 40%, în condițiile în care aceste tranzacții nu trebuie notificate autorității de concurență, și să informeze Consiliul Concurenței cu privire la achiziția sau închirierea de spații comerciale și la planurile de deschidere a magazinelor în aceste spații.
********
TRANZACŢIILE ANULUI

Familia Ungureanu a vândut farmaciile Forte Vita către Catena și Dr. Max!
Rețeaua de farmacii Forte Vita Farm, fondată la Pitești la sfârșitul anilor ’90 de farmacista Cristiana Ungureanu, a fost vândută înainte de finalul anului 2025. Toate farmaciile din mediul urban au fost preluate de Catena și Dr. Max, doi dintre cei mai mari jucători din industria pharma. La momentul tranzacției, lanțul număra 11 farmacii, dintre care șase în orașe – cinci în Pitești și una în Mioveni – și cinci în mediul rural. Decizia vânzării a fost analizată timp de cinci ani, prima ofertă fiind primită în 2020. Farmaciile rurale nu au făcut obiectul tranzacției. Familia Ungureanu a anunţat că își va concentra activitatea pe dezvoltarea Clinicii Forte Vita din Pitești, deschise în 2022.
Leoni a intrat oficial sub controlul chinezilor
Compania germană Leoni, care controlează una dintre cele mai mari fabrici de cablaje auto din județul Argeș, a intrat oficial sub controlul grupului chinez Luxshare. Tranzacţia, anunţată iniţial în toamna lui 2024, a fost finalizată în septembrie 2025, când chinezii au devenit noii proprietari ai Leoni, inclusiv ai fabricii de la Piteşti, una dintre cele mai mari din cadrul grupului. Potrivit bilanţului aferent anului 2024, Leoni Wiring Systems Pitești SRL are peste 2.500 de angajaţi şi o cifră de afaceri de peste 122 de milioane de euro. Noii proprietari şi-au anunţat deja angajaţii din cele 9 fabrici Leoni din ţară că în 2026 urmează concedieri masive, primii vizați fiind salariaţii de la Leoni Arad.
Delta Invest preia activele turcilor din Farplas & Smart Solutions
Pe final de an, Consiliul Concurenţei a anunţat că analizează tranzacţia prin care Delta Invest, companie controlată de omul de afaceri Nicolae Movileanu şi parte a Delta Group, intenţionează să preia o serie de active deţinute de Farplas & Smart Solutions SA, companie cu capital turco-român care operează două fabrici în Mioveni şi Oarja. Preluarea activelor Farplas & Smart Solutions marchează o consolidare importantă a poziţiei Delta Group pe piaţa componentelor din plastic destinate industriei auto.
********

Din vară, se circulă pe tot tronsonul de autostradă Piteşti-Curtea de Argeş
Începând de miercuri, 11 iunie, șoferii au avut acces neîntrerupt pe autostradă de la București până la Curtea de Argeș, odată cu deschiderea completă a tronsonului Curtea de Argeș – Pitești. Secțiunea 5 (Pitești – Curtea de Argeș) a fost construită prin fonduri europene și este parte integrantă a autostrăzii Sibiu-Pitești (122,11 kilometri), cuprinsă în Coridorul 4 Paneuropean (Rin-Dunăre).
► Stadiul lucrărilor pe celelalte tronsoane ale autostrăzii Piteşti-Sibiu
Autostrada Piteşti-Sibiu, aflată în șantier, cuprinde centura Sibiului, de 18 kilometri, inaugurată în 2010, și cinci tronsoane care însumează 122 de kilometri.
- Secțiunea 1, Sibiu–Boița, cu o lungime de 13,7 kilometri, a fost deschisă traficului la finalul anului 2022.
- Tronsonul 2, Boița-Cornetu – lucrările avansează pe secțiunea de 31,33 km, una dintre cele mai complexe ale autostrăzii Sibiu-Pitești, ce traversează muntele. Constructorii turci continuă construcția mai multor viaducte și infrastructuri, fiind deja montate grinzi și executate piloți și fundații pentru structuri, iar autorizația de construire pentru tunelul Robești (900 m) a fost emisă recent. Stadiul fizic al lucrărilor rămâne redus, reflectând dificultatea terenului montan, iar termenul contractual de finalizare este în 2028.
- Tronsonul 3, Cornetu-Tigveni, este cea mai lungă și dificilă secțiune (37,4 km). Pe această secțiune se construiește Tunelul Poiana, care va fi cel mai lung tunel de pe traseul A1 (aproximativ 1,78 km fiecare galerie) și pentru care a fost emisă autorizația de construire. Muncitorii WeBuild sunt activi pe porțiuni autorizate, dar încă nu există autorizație pentru tot traseul.
- Pe Tronsonul 4, Tigveni-Curtea de Argeș, există un progres fizic semnificativ: peste 80% din lucrări realizate, inclusiv structura tunelului Momaia avansată, urmând în curând turnarea betonului rutier; deschiderea circulației ar putea avea loc în 2026.
Foto: ediția tipărită
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Proiecte puse sub semnul întrebării și reduceri de personal în primării













