Momente de panică pentru o familie din comuna Uda, satul Săliștea, după ce un incendiu le-a cuprins gospodăria.
La fața locului au intervenit de urgență pompierii de la Pichetul Vedea și Detașamentul de Pompieri Pitești, alături de personal al Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU).
La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta la acoperișul casei, pe o suprafață de aproximativ 70 mp.
La vederea flăcărilor, care prezentau pericol de propagare la întreaga casă, un bărbat în vârstă de 73 de ani a suferit un atac de panică.
Acesta a primit îngrijiri medicale la fața locului, iar ulterior a refuzat transportul la spital.
Din primele cercetări, cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost coș, canal, burlan de fum amplasat ori neprotejat termic față de materialele combustibile.
Pentru a evita astfel de situații nedorite, ISU Argeș recomandă următoarele:
– coşurile pentru evacuarea fumului trebuie curăţate de către personal specializat în domeniu cel puţin o dată pe an (în cazul utilizării de combustibil gazos) şi cel puţin de două ori pe an (în cazul sistemelor de încălzire alimentate cu combustibil lichid şi solid), dar obligatoriu înainte de începerea sezonului rece;
– nu este permis ca în coşuri sa fie încastrate elemente combustibile ale acoperişului sau planşeului (de ex. căpriori, grinzi, scânduri);
– la trecerea prin acoperiş se va lăsa o distanţă de cel puţin 10 cm între faţa exterioară şi elementele combustibile ale acoperişului;
– coşurile din zidărie vor fi izolate faţă de elementele combustibile ale planşeelor şi acoperişurilor astfel:
a) la trecerea prin planşeu, prin îngroşarea zidăriei de cărămidă a coşurilor la 25 cm. În spaţiul dintre coş şi planşeu se introduce un strat de izolator incombustibil (din zidărie, gips carton ignifug, clingherit ş.a.) sau două straturi de pâslă îmbibate cu argilă;
b) la trecerea prin acoperiş, prin lăsarea unei distanţe de cel puţin 10 cm între faţa exterioară a zidăriei coşului şi elementele acoperişului, iar golul produs se închide cu un şorţ de tablă;
c) coşurile se prelungesc deasupra acoperişului cu 0,5 – 0,8 m;
d) coşurile din zidărie vor fi permanent întreţinute fără crăpături şi curăţate. Este interzis a se folosi coşurile din zidărie netencuite;
e) coşurile de fum din metal (burlane) nu vor fi instalate la o distanţă mai mică de 70 cm faţă de pereţii de scândură sau paiantă;
f) verificarea periodică a cazanelor şi a recipientelor sub presiune de către personal autorizat ISCIR, este obligatorie;
g)de asemenea, în volumul podurilor coşurile din zidărie trebuie să fie spoite în var pentru depistarea la timp a eventualelor fisuri iar uşiţele de vizitare trebuie să fie menţinute în stare corespunzătoare.
Foto descriptiv monitorulbt.ro
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Risc mare de avalanșă în munții Făgăraș! Avertisment Salvamont Argeș: Evitați traseele alpine














