anchetaonline.ro

Gabriela Ruse, eliminată în turul 3 la Australian Open

de | 23.01.2026 15:34 | Eveniment, Național

Sportiva româncă Gabriela Ruse, locul 79 WTA, a fost eliminată, astăzi, în turul trei al Australian Open, primul turneu de Grand Slam al anului, de rusoaica Mirra Andreeva, locul 7 WTA și cap de serie numărul 8.

Partida a durat o oră și 36 de minute, iar Andreeva s-a impus cu scorul de 6-3, 6-4. A fost prima confruntare directă dintre cele două jucătoare.

Potrivit news.ro, Gabriela Ruse a obţinut pentru parcursul pe tabloul principal un premiu de 130 de puncte WTA şi 327.750 dolari australieni.

Aceasta este cea mai bună performanță a Gabrielei Ruse la Melbourne, după ce anterior ajunsese doar în turul 2, în 2022 și 2025.

Ruse, ultima româncă de pe tabloul principal de la Melbourne

Gabriela Ruse era ultima româncă rămasă în luptă pe tabloul principal. Amintim că Jaqueline Cristian a fost eliminată în primul tur.

De asemenea, Sorana Cîrstea și-a încheiat parcursul la Australian Open 2026, după ce a fost învinsă ieri în turul 2 de favorita nr. 16 a competiției, Naomi Osaka, scor 6-3, 4-6, 6-2.  Meciul a durat o oră și 58 de minute.

Foto: flashscore.ro/ descriptiv

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

UPDATE: Trei dosare penale și doi tineri reținuți după scenele violente din Costești

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: