Salvamont România a intervenit intens în ultimele 24 de ore, după ce Dispeceratul Național Salvamont a primit zeci de apeluri de urgență din zone montane din mai multe județe ale țării. 25 de persoane au fost salvate, unele având nevoie de îngrijiri medicale.
25 de turiști salvați de pe munte în ultimele 24 de ore
Cele mai multe solicitări au venit din zona Sinaia (5), urmate de Brașov și Harghita (câte 4). Intervenții au mai fost necesare în Lupeni, Prahova, Maramureș, Suceava și Mureș (câte 2 apeluri), dar și în Neamț și Bacău (câte un apel).
Potrivit Salvamont, 7 persoane au fost transportate la spital cu ambulanțele SAJ, SMURD sau Salvamont, iar o victimă a fost preluată cu elicopterul SMURD.
Având în vedere că suntem la început de weekend, iar meteorologii au emis o atenționare de precipitații, ger, intensificări ale vântului și ninsori la munte, autoritățile atrag atenția turiștilor care ajung în zonele montane sau pornesc la drum.
Recomandările Salvamont și MAI
Salvamontiștii îndeamnă la „prudență și responsabilitate în derularea activităților montane”. De asemenea, Ministerul Afacerilor Interne avertizează șoferii să circule cu prudență și cu viteză adaptată condițiilor de iarnă.
Dacă urcați la munte, luați-vă timp, nu doar poze. Verificați vremea, îmbrăcați-vă bine și alegeți trasee care vi se potrivesc. Iarna e frumoasă, dar cere respect.
Dacă vă bucurați de zăpadă, casca nu strică distracția. Pauzele nu sunt un eșec. Iar regulile sunt acolo ca toată lumea să ajungă cu bine la finalul zilei.
Dacă sunteți pe drum, nu vă grăbiți. Drumul nu fuge nicăieri. Viteza mică și distanța mare sunt prieteni buni pe timp de iarnă”, atrag atenția reprezentanții MAI.
Foto Facebook Salvamont România
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Autostrada Sibiu – Pitești prinde contur. Imaginile momentului de pe lotul 2 Boița – Cornețu












