Acțiune de amploare a polițiștilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești și procurorilor DIICOT – Serviciul Teritorial Pitești. Un tânăr de 25 de ani a fost prins în flagrant în timp ce vindea droguri de mare risc în județul Argeș.
Tânăr prins în flagrant, în Bascov! Vindea droguri de mare risc
Individul a fost depistat vineri seara, 6 martie, în Bascov, chiar în momentul în care încerca să vândă aproximativ 150 de grame de 3CMC, cunoscut în mediul consumatorilor drept „cristal”, pentru suma de 10.500 de lei.
Cercetările anchetatorilor au arătat că, în martie 2026, bărbatul ar fi cumpărat din Germania o cantitate de drog de mare risc, pe care ar fi introdus-o ulterior în România pentru a o comercializa. Prin urmare, autoritățile au organizat un flagrant pentru a-l prinde pe suspect.
Mai mult, polițiștii au descoperit în autoturismul tânărului încă 20 de grame din același tip de drog de mare risc, dar și un cântar de precizie, folosit, cel mai probabil, pentru porționarea substanțelor înainte de vânzare.
Suspectul a fost arestat pentru 30 de zile
La o zi după flagrant, procurorii au dispus reținerea bărbatului, iar ulterior judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalul Argeș a decis arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile.
În seara de 6 martie 2026, acesta a fost prins în flagrant în localitatea Bascov, în timp ce ar fi tranzacționat 150 de grame de 3CMC, cunoscut sub denumirea generică de cristal, pentru 10.500 de lei.
De asemenea, în autoturismul persoanei cercetate au fost descoperite și ridicate alte 20 de grame de drog de mare risc (3CMC) și un cântar de precizie.
La data de 7 martie 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Pitești au dispus reținerea bărbatului.
La aceeași dată, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Argeș a dispus arestarea preventivă a acestuia, pentru 30 de zile”, au transmis, luni, reprezentanții IPJ Argeș.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:














