anchetaonline.ro

Am intrat în cel mai mare adăpost civil din Argeș!

de | 02.04.2026 20:45 | Județean, Din ediția tipărită, Importante, Lifestyle

În perspectiva discuțiilor tot mai ample și mai actuale despre necesitatea ca populația europeană să cunoască măcar minime proceduri și informații despre protecția în caz de dezastre și războaie, redactorii „Ancheta” și-au propus să prezinte publicului din Argeș date valoroase, astfel încât cetățenii – fără panică și fără false teorii – să știe unde și cum își pot proteja familiile.

În ciuda percepției generale, specialiștii în protecție civilă subliniază că informarea și pregătirea nu trebuie să fie percepute cu teamă, din contră, să creeze un sentiment de siguranță.

Un plan simplu, câteva reguli clare și un kit de urgență pot transforma o situație de criză dintr-un moment de haos într-unul gestionabil.
În final, fie că vorbim de cutremure, fenomene naturale extreme sau războaie, cea mai importantă resursă rămâne reacția corectă a fiecăruia dintre noi.

 adapopst vivo 2 - Am intrat în cel mai mare adăpost civil din Argeș! adapopst vivo 6 - Am intrat în cel mai mare adăpost civil din Argeș! adapopst vivo 7 - Am intrat în cel mai mare adăpost civil din Argeș! adapopst vivo - Am intrat în cel mai mare adăpost civil din Argeș!

Am intrat în cel mai mare adăpost civil din Argeș!

▼ Ce se ascunde în subteranul de lângă râu?

Centrul Comercial Vivo Mall din Pitești este clădirea care are în componența sa cel mai mare adăpost de protecție civilă din județul Argeș. Redactorii „Ancheta” au făcut o vizită în subteranul clădirii, pentru a descoperi cum arată acest buncăr (printre cele mai mari din România) și care ar fi rolul acestuia într-o situație de criză.

Lăsăm în urmă agitația din centrul comercial și ne îndreptăm spre ieșirea din clădire. Afară, lângă ușa de acces din dreapta, un triunghi albastru pe un fundal portocaliu, semn distinctiv, ne indică intrarea în adăpost. Pătrundem în interior, iar drumul spre buncăr continuă să fie semnalizat de același triunghi. Ajungem lângă o ușă metalică grea care se deschide cu zgomot. Te trec fiori doar la gândul că în spațiul din spatele ei aproximativ 500 de persoane s-ar putea adăposti, om lângă om, salvându-și viața într-o situație de criză.

Adăpostul din subteranul Vivo Mall are o suprafață de 511 mp, ceea ce înseamnă cam 1 mp alocat fiecărei persoane. A fost dat în funcțiune în 2007 și în prezent este perfect funcțional. Este echipat cu sisteme de filtroventilație care sunt acționate atât automat, cât și manual, toalete uscate și are prevăzut un tunel prin care se poate ieși din adăpost, spre zona de lângă râul Argeș.

Pe timp de pace, adăposturile pot fi folosite și ca spații de depozitare, însă – atunci când situația o cere – acestea trebuie eliberate în 24 de ore de la anunțul pe care  îl fac Inspectoratele pentru Situații de Urgență. Și aici găsim depozitate diverse obiecte, de la scaune până la toaletele uscate care ar urma să fie folosite de cei care s-ar adăposti în buncăr.

Pornim sistemul de filtroventilație, confirmând încă o dată că acesta este funcțional și ne îndreptăm și spre tunelul de evacuare, care comunică cu exteriorul. Acesta ar putea servi ca o alternativă de ieșire, în cazul în care ușile ar fi blocate. Îți dai seama pe loc că persoanelor supraponderale le-ar fi greu, dacă nu imposibil, să traverseze tunelul, acesta având dimensiuni destul de restrânse.

Recent, angajații Vivo Mall, alături de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Argeș și de firma care asigură centrului comercial serviciul privat de pompieri, au realizat o simulare a  unei situații de criză. S-a simulat o alarmă, iar angajații au fost conduși către adăpostul din subteranul clădirii. Exercițiul a fost făcut însă înainte de ora de deschidere a centrului comercial, pentru a nu crea panică, iar angajații au fost extrem de receptivi și disciplinați, ascultând indicațiile pompierilor.

Trivale Mall si Hotelul Muntenia - Am intrat în cel mai mare adăpost civil din Argeș! adaposturi civile pitesti - Am intrat în cel mai mare adăpost civil din Argeș! centrul de afaceri pitesti - Am intrat în cel mai mare adăpost civil din Argeș! piata smardan - Am intrat în cel mai mare adăpost civil din Argeș! ramada pitesti 01 - Am intrat în cel mai mare adăpost civil din Argeș!

În Argeș, există 62 de adăposturi de protecție civilă funcționale.

Tu știi unde te-ai putea adăposti în cazul unei situații de urgență?

În România, puțini sunt cetățenii care știu unde se află adăposturile de protecție civilă care le-ar putea salva viața, în cazul unor situații extreme, sau cum să le găsească. Comparativ cu modelul românesc, unde abordarea acestei tematici este tradusă de cele mai multe ori cu inducerea unei stări de panică, în Polonia, spre exemplu, țară care nu a uitat experiența războiului, civilii, inclusiv femeile, participă în mod voluntar la antrenamente reale cu arma. Și în Țările Baltice civilii se antrenează efectiv, în Lituania existând educație militară în școli, unde elevii învață prim ajutor, comportament în război și bazele apărării civile. Și în Finlanda, unde orice clădire mare de 1200 mp trebuie să aibă adăpost, populația cunoaște locația acestora și există ghiduri oficiale pentru cetățeni și proprietari.

Doar 35% dintre adăposturile din Argeș sunt funcționale

În Argeș, există 174 de adăposturi de protecție civilă publice și private, potrivit datelor furnizate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Argeș.

Dintre acestea, 132 sunt publice și au o capacitate de 10.051 de persoane și o suprafață totală de 10.066,52 mp.

Referitor la adăposturile private, acestea sunt în număr de 42 și au capacitatea de 4.547 persoane și o suprafață totală de 4.551,16 mp. Mai exact, 14.598 de argeșeni s-ar putea adăposti, în teorie, în cazul unei situații de criză.

Din păcate, multe dintre adăposturi sunt însă nefuncționale la acest moment. Din cele 132 de adăposturi publice, doar 36 sunt funcționale, 13 fiind parțial-funcționale și 83 nefuncționale. De asemenea, din cele 42 de adăposturi private, 26 sunt funcționale, 11 sunt parțial-funcționale și 5 sunt nefuncționale. Conform datelor, doar 62 de adăposturi sunt funcționale, reprezentând 35%.

9 adăposturi noi în Pitești

Potrivit ISU Argeș, până în anul 2025, au fost gestionate 165 de adăposturi de protecție civilă. După realizarea unor construcții noi, numărul lor a crescut la 174. Cele 9 adăposturi noi se află în Pitești, 4 fiind publice și 5 private.

Cele 4 adăposturi publice se află în curtea Spitalului Județean de Urgență Pitești, în clădirea nouă a unității sanitare. Alte două se află pe Strada I.C Brătianu, nr. 3-4 (Pitești Residence), două pe Calea Craiovei, nr. 91 (Maia Craiovei) și unul pe Calea Depozitelor (SC Selca SA).

Din cele 9 adăposturi noi, 8 sunt funcționale și unul nefuncțional, cel mai mare dintre ele având o capacitate de 150 de persoane. În acest moment, în Pitești, sunt înregistrate 127 de adăposturi, având o capacitate de 10.639 de persoane.

Unde sunt adăposturile de protecție civilă din Pitești și cum le găsiți

Adăposturile  de protecție civilă pot fi identificate consultând lista publică de la

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență sau prin aplicația DSU, unde pot fi găsite cu ajutorul unei hărți pe care sunt semnalizate.

Iată unde sunt adăposturile de protecție civilă din Pitești:

▼Zona Centru

» Piața Vasile Milea, nr. 4

» Piața Muntenia, nr. 1 (Hotel Muntenia)

» Str. Victoriei, nr. 12 (Trivale Shopping Center), str. Victoriei, nr. 18 (Biblioteca Județeană „Dinicu Golescu”)

» B-dul Republicii, nr. 148, B-dul Republicii nr. 81, B-dul Republicii nr. 90, B-dul Republicii nr. 90, B-dul Republicii, nr. 149-151

»  Str. I.C. Brătianu, bloc A10, sc. A, Str. I.C. Brătianu, bloc A2, sc. A, Str. I.C. Brătianu, bloc A4, sc. A, Str. I.C. Brătianu, bloc A9, sc. A,  Str. I.C. Brătianu, bloc A8, sc. A,  Str. I.C. Brătianu, nr. 48-52 (Centrul de Afaceri)

» Calea București, nr. 31 (Hotel Ramada), Calea București, nr. 36 (Vivo Mall)

» Str. Rahovei, nr. 6 (Școala Generală Nr. 3)

» Str. Armand Călinescu, nr. 44 (Muzeul Județean)

» Str. Teilor, bl. Maia 6.

» strada I.C. Brătianu, nr. 3-4 (Pitești Residence)
» strada I.C. Brătianu, nr. 3-4 (Pitești Residence)

▼Zona Craiovei

» Calea Craiovei, nr. 128, bl. 38, sc. A,  Calea Craiovei, nr. 160

» Str. Smârdan nr. 42-44

» Calea Craiovei, nr. 91 (Maia Craiovei)
» Calea Craiovei, nr. 91 (Maia Craiovei)

▼Zona Exercițiu-Banat-Războieni

»  Str. Nicolae Crețulescu, bloc B1, sc. A, Str. Nicolae Crețulescu, bloc B1, sc. A,  Str. Nicolae Crețulescu, bloc B9, sc. B, Str. Nicolae Crețulescu, bloc A6, sc. G, Str. Nicolae Crețulescu, bloc A6, sc. H, Str. Nicolae Crețulescu, bloc A4, sc. B,  Str. Nicolae Crețulescu, bloc A4, sc. A,  Str. Nicolae Crețulescu, bloc 7A, sc B
»  Str. Banat, nr. 15, bloc B3, sc. A, Str. Banat, nr. 10, bloc B4, sc. C,  Str. Banat, bloc B2, sc. A, Str. Banat, bloc B14, sc. B
»  Str. Transilvania, nr. 1, bloc D3, sc. F
» Str. Vasile Pârvan, nr. 1 (Colegiul „Alexandru Odobescu”)

▼Zona Prundu

» B-dul Petrochimiştilor, nr. 9, bl. B28, sc. A, B-dul Petrochimiştilor, nr. 9, bl. B28, sc. B, B-dul Petrochimiştilor, bl. B22, sc. C, B-dul Petrochimiştilor, bl. B22, sc. A, B-dul Petrochimiştilor, bl. B22, sc. B, B-dul Petrochimiştilor, bl. B21, sc. D, B-dul Petrochimiştilor, bl. B21, sc. E, B-dul Petrochimiştilor, bl. B21, sc. F,  B-dul Petrochimiştilor, nr. 22, B-dul Petrochimiştilor, nr. 23,  B-dul Petrochimiștilor, nr. 13, bl. B3, sc. B, B-dul Petrochimiștilor, nr. 13, bl. B3, sc. C, B-dul Petrochimiștilor, nr. 14, bl. B4, sc. C, B-dul Petrochimiștilor, nr. 14, bl. B4, sc. D, B-dul Petrochimiștilor, nr. 14, bl. B4, sc. E,   B-dul Petrochimiștilor, nr. 11, bl. B23, sc. A, B-dul Petrochimiștilor, nr. 11, bl. B23, sc. C,  B-dul Petrochimiștilor, nr. 11, bl. B23, sc. B, B-dul Petrochimiştilor, nr. 18, bl. B2, sc. F,  B-dul Petrochimiştilor, nr. 18, bl. B2, sc. G, B-dul Petrochimiştilor, nr. 18, bl. B2, sc. E,  B-dul Petrochimiştilor, nr. 18, bl. B2, sc. D,  B-dul Petrochimiştilor, nr. 18, bl. B2, sc. A,

» Str. Horia, Cloșca și Crișan, nr. 13, bl. B18, sc. C, Str. Horia, Cloșca și Crișan, bl. B16, sc. C, Str. Horia, Cloșca și Crișan, bl. B17, sc. B, Str. Horia, Cloșca și Crișan, nr. 15, bl. B17, sc. C, Str. Horia, Cloșca și Crișan, nr. 13, bl. B18, sc. D, Str. Horia, Cloșca și Crișan, nr. 11, bl. B19, sc. B, Str. Horia, Cloșca și Crișan, nr. 11, bl. B19, sc. C, Str. Horia, Cloșca și Crișan, nr. 6, bl. B24, sc. D,  Str. Horia, Cloșca și Crișan, nr. 8, bl. B20, sc. D,  Str. Horia, Cloșca și Crișan, nr. 8, bl. B20, sc. A,

» Str. Lânăriei, nr. 2, bl. B27, sc. B, Str. Lânăriei, nr. 2, bl. B27, sc. D,  Str. Lânăriei, nr. 2, bl. B27, sc. E

▼Zona Nord-Găvana

» Str. Eremia Grigorescu, nr.11 bl. T2

» Str. Doctor Ștefan Odobleja nr. 1, bl. C7, sc. A, Str. Doctor Ștefan Odobleja nr. 1, bl. C7, sc. B,  Str. Doctor Ștefan Odobleja nr. 1, bl. C7, sc. C, Str. Doctor Ștefan Odobleja nr. 1, bl. C7, sc. D

» Str. Carol Davila nr.1 (Liceul Sanitar)

»Str. Paltinului, nr. 20, bl. D14, sc. B,  Str. Paltinului, nr. 8, bl. C15, sc. A, Str. Paltinului, nr. 10, bl. C16, sc. A, Str. Paltinului, nr. 10, bl. C16, sc. B, Str. Paltinului, nr. 8, bl. C15, sc. B, Str. Paltinului, nr. 20, bl. D14, sc. A,, Str. Paltinului, nr. 20, bl. D14, sc. C, Str. Paltinului, nr. 20, bl. D14, sc. D, Str. Paltinului, bl. A37, sc. B,  Str. Paltinului, bl. A37, sc. A,

» Str. Carpenului, nr. 17, bl. A41bis, sc. B,  Str. Carpenului, nr. 17, bl. A41bis, sc. A,  Str. Carpenului, nr. 17, bl. A41bis, sc. C

» Str. Alunului, nr. 27, bl. C17, sc. C, Str. Alunului, nr. 27, bl. C17, sc. A, Str. Alunului, nr. 27, bl. C17, sc. D, Str. Alunului, nr. 27, bl. C17, sc. B, Str. Alunului, nr. 52, bl. A41, sc. A, Str. Alunului, nr. 52, bl. A41, sc. C,  Str. Alunului, nr. 54, bl. A40, sc. A,  Str. Alunului, nr. 52, bl. A41, sc. B

» Str. Gârlei, nr. 3, bl. A39, sc. B, Str. Gârlei, nr. 3, bl. A39, sc. C,  Str. Gârlei, nr. 3, bl. A39, sc. A

»  Str. Dobrogeanu Gherea, nr. 1(Rolast/ Auchan Găvana)

» Aleea Spitalului nr. 36, Spitalul Județean de Urgență (4 adăposturi)

▼Zona Centura Pitești

» strada Depozitelor, SC Selca SA

Unde sunt adăposturi în celelalte zone din județ?

CÂMPULUNG

» Str. Carpați, nr. 93, bloc A,  Str. Carpați, nr. 93, bloc B, Str. Carpați, nr. 93, bloc B1, Str. Carpați, nr. 93, bloc A1, sc. A,

» Str. Magurei, nr. 26, Str. Istrate Rizeanu, nr. 4, Str. Matei Drăghiceanu, nr. 4, Școala Gimnazială „Sfântul Iacob”

TOPOLOVENI

» Str. Învățător Biolaru, nr.12. bloc A1, sc. A, Str. Învățător Biolaru, nr.12. bloc A1, sc. B

» Str. Zăvoiului, nr. 90 a, Str. Zăvoiului, nr. 90 b, Zăvoiului, nr. 90 c

» Str. Depozitelor, nr. 2.

MIOVENI

» Bulevardul Dacia, nr. 1, Bulevardul Dacia, nr. 14A, Bulevardul Dacia, nr. 148, B-dul Dacia, nr. 131A.

» Strada Câmpului, nr. 1 (adăpost nr.2), Strada Câmpului, nr. 1 (adăpost nr.1)

» Strada Uzinei, nr. 1-3, Strada Uzinei, nr. 1-3

CURTEA DE ARGEȘ

»Str. Unirii, bl.T1 (ANL), Str. Unirii, bl.T2 (ANL), Str. Unirii, bl T3 (ANL), Str. Unirii, bl.T4 (ANL), Str. Unirii, bl.T5 (ANL)

» Str. 1 Decembrie 1918, bl T6 (ANL)

» Str. Elena Cuza, bl.T7 (ANL)

»Str. Nevers, bl T10 (ANL), Str. Nevers, bl T8 (ANL), Str. Nevers, bl. T9 (ANL), Str. Nevers, nr.1, Sediul Serviciului Fiscal.

COSTEȘTI

» str. Progresului, nr. 87

» Str. Victorie, nr. 49

BRADU

» Dn. 65B, km 3+250m

» Sat Geamăna, zona Comercială, nr. 16

»Str. Petrochimiștilor, nr. 1

»Str. Petrochimiștilor, nr. 3 Laborator CTC Poarta 1

»Str. Petrochimiștilor, nr. 3, Laborator CTC Piroliză

ALTE COMUNE   

» Oarja – Str. Primăriei, nr. 459

» Suseni – Str. Principală, nr. 301

» Micești – Str. Primăriei, nr. 72 A, Str. Calea Câmpulungului, nr. 76B

» Comuna Șuici, nr. 54 A

» Corbi – Pensiunea Livada Bunicului, comuna Corbi, sat Stănești, nr. 14

» Dârmănești – sat Piscani, nr. 1 A,  BEYCELIK GESTAMP SRL

rucasac 1 - Am intrat în cel mai mare adăpost civil din Argeș! pregatire familie - Am intrat în cel mai mare adăpost civil din Argeș! rucasac 2 - Am intrat în cel mai mare adăpost civil din Argeș!

Argeșul, pregătit? Ce trebuie să știe populația? 

Dincolo de adăposturi, statistici și măsuri instituționale, specialiștii subliniază un lucru simplu, dar crucial: primele reacții ale populației pot face diferența între siguranță și pericol.

 ▼ Cum sună alarmele în funcție de pericolul existent

În situații de criză, populația este alertată prin mai multe tipuri de alarme. Alarma la dezastre vizează iminența producerii unei situații de urgență, inundații, alunecări de teren, accidente chimice, nucleare sau radiologice, căderi de obiecte din atmosferă sau din cosmos etc. Ar trebui să auzim 5 sunete a 16 secunde fiecare, cu pauză de 10 secunde între ele, în acest caz.

În ceea ce privește alarmă aeriană , aceasta are sunet ondulat, prelung și indică pericol iminent.  Populația trebuie să se adăpostească imediat. Fiecare minut contează.

» Prealarma aeriană indică probabilitatea producerii atacurilor aeriene și are 3 sunete a 32 secunde fiecare, cu pauză de 12 secunde între ele.

» Alarma aeriană reprezintă iminența producerii atacurilor aeriene și este compusă din 15 sunete a 4 secunde fiecare, cu pauză de 4 secunde între ele.

» Prin încetarea alarmei, populația este anunțată că pericolul a trecut, printr-un sunet continuu, de aceeași intensitate, cu durata de 2 minute. Încetarea alarmei anunțate prin sunet continuu semnalează că pericolul a trecut.

Reguli generale: cum reacționezi corect în primele momente

În situații de criză, comportamentul corect este esențial. Recomandările specialiștilor sunt clare:

  • Păstrează calmul și evită panica!
  • Informează-te doar din surse oficiale (DSU, IGSU, autorități locale)!
  • Mergi către cel mai apropiat adăpost sau într-un spațiu sigur (subsol, parcare subterană)!
  • Evită ferestrele și lifturile!
  • Nu bloca drumurile – acestea trebuie să rămână libere pentru intervenții!

» Dacă te afli în aer liber, intră rapid într-o clădire solidă! În lipsa acesteia, adăpostește-te la nivelul solului, lângă un obstacol protector!

» În cazul în care te afli în mașină, oprește în siguranță și caută imediat un loc de adăpost!

Familia – primul nivel de organizare în situații de criză

Experiențele internaționale arată că familiile care au un plan stabilit reacționează mult mai eficient. Specialiștii recomandă:

  • stabilirea din timp a unui punct de întâlnire pe care să-l știe toți membrii familiei în caz de separare sau dacă evenimentele îi prind în locații diferite (părinții la serviciu, copiii la școală);
  • clarificarea rolurilor (cine ia copiii, cine ia kitul etc.);
  • desemnarea unei persoane de contact din alt oraș;
  • contacte telefonice memorate sau scrise.

Copiii trebuie învățați, pe înțelesul lor:

  • să recunoască semnalele de alarmă;
  • să evite zonele periculoase (geamuri, exterior);
  • să urmeze indicațiile unui adult.

De asemenea, trebuie avute în vedere persoanele vulnerabile – vârstnici, bolnavi cronici – dar și animalele de companie, pentru care trebuie pregătite soluții rapide de transport și hrană.

 „Rucsacul de urgență” – diferența dintre haos și control

Una dintre cele mai importante recomandări este pregătirea din timp a unui kit de urgență pentru minimum 72 de ore.

! Ideal: rucsacul să fie pregătit din timp și ușor de luat în câteva secunde.

Acesta ar trebui să conțină:

» Documente. Copii ale actelor de identitate, documente medicale, polițe – ideal și în format digital.

» Apă și hrană. Minimum 2 litri de apă/persoană/zi, alimente neperisabile, briceag multifuncțional.

» Medical. Trusă de prim ajutor, medicamente esențiale proprii, dezinfectant, măști.

» Echipamente. Radio portabil, baterii, lanternă, power bank.

» Îmbrăcăminte. Haine de schimb, pelerină de ploaie, încălțăminte comodă.

» Igienă. Șervețele umede, produse de bază.

» Alte elemente esențiale. Bani cash, listă de contacte, pătură sau folie izotermă.

Primele 72 de ore: perioada critică

Specialiștii atrag atenția că, în orice situație majoră, primele 72 de ore sunt decisive. În acest interval:

  • intervențiile pot fi limitate;
  • rețelele de telefonie pot fi suprasolicitate;
  • accesul la resurse poate fi restricționat.
De aceea, fiecare persoană trebuie să fie pregătită să se descurce temporar pe cont propriu.

 

Foto:  ediția tipărită

 

Citiţi, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Îngrijorări printre angajații Dacia: CONCEDIERILE CONTINUĂ!

 

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/berta-dima/" target="_self">Berta Dima</a>

Articol scris de Berta Dima

Absolventă a programului de master Jurnalism Tematic, Universitatea București, experiență în presă din anul 2020, pasionată de domeniul social.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte:

Ultimele articole