Doi bărbați din județul Brașov au fost reținuți de polițiști, fiind suspectați că au împușcat ilegal un urs. Este vorba despre un bărbat de 37 de ani, din Victoria, și un tânăr de 24 de ani, din Viștea.
Cei doi au fost prinși în flagrant delict de polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, în colaborare cu oamenii legii din cadrul Secției de Poliție Rurală Voila. Aceștia au fost depistați în zona localității Victoria, imediat după comiterea faptei.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, în urma cercetărilor s-a stabilit că bărbații nu dețineau autorizație legală de vânătoare și ar fi tras fără drept asupra animalului, folosind o armă de vânătoare echipată cu dispozitiv de termoviziune. Asupra acestora au fost găsite atât echipamentele utilizate, cât și părți de origine animală.
Cei doi au fost reținuți pentru 24 de ore, urmând să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș, în vederea dispunerii măsurilor legale.
Oamenii legii continuă cercetările pentru braconaj, uz de armă fără drept și nerespectarea regimului armelor și munițiilor.
Foto: captură video Poliția Brașov
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Atenție, șoferi! Un transport agabaritic va trece prin Pitești












